Arestat pentru omor, un sătmărean s-a sinucis în penitenciar. Vezi detalii

mort

Toma Lajos Miklos, un tânăr din Satu Mare, aflat în arest preventiv la Penitenciarul Oradea, s-a sinucis sâmbătă (19 noiembrie) seară în baia camerei din infirmeria unității. Acesta este unul dintre cei patri tineri acuzați că au ucis-o pe bătrâna de 81 de ani din Micula.

Potrivit anchetatorilor, acesta a fost găsit spânzurat cu un cearceaf legat de duşul din baie, chiar de către colegul său de celulă.

Din ancheta efectuată în acest caz reiese că sâmbătă seară, în jurul orei 22.00, bărbatul a mers să facă duş şi pentru că nu a ieşit după minute bune, colegul lui de celulă s-a dus să-l verifice şi l-a găsit spânzurat. Asistentul medical de serviciu, a început manevrele de resuscitare, însă tânărul nu a mai putut fi readus la viață.

„La nivelul instituţiei a fost demarată o anchetă internă pentru a stabili împrejurările producerii evenimentului, iar despre decesul persoanei custodiate, conducerea Penitenciarului Oradea a anunţat familia decedatului, judecătorul de supraveghere, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bihor şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor”, a declaat pentru jurnaliștii de la www.ebihoreanul.ro, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Oradea, Adina Bîrda.

Tânărul era în arest preventiv din luna martie a acestui an, fiind totodată trimis în judecată pentru că, în septembrie 2015, alături de alţi trei bărbaţi, ar fi omorât o bătrână de 81 de ani din satul Micula din judeţul Satu Mare.

După ce Tribunalul Satu Mare i-a condamnat pe cei patru inculpați la pedeapsa cu închisoarea, în ședința de marți, 8 noiembrie 2016, magistrații Curții de Apel Oradea (CAO) au desființat în totalitate sentința dată de instanța sătmăreană.

Mai mult decât atât, CAO a dispus rejudecarea cauzei de către Tribunalul Satu Mare.

„În baza art. 421 pct. 2 lit. b Cod de procedură penală, admite apelurile declarate de inculpaţii Lingurar Bela, Varga Cristian, Lakatos Giani şi Toma Lajos Miklos împotriva sentinţei penale nr. 144/05.10.2016 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, pe care o desfiinţează în totalitate şi dispune rejudecarea cauzei de către Tribunalul Satu Mare, ţinând cont de considerentele prezentei decizii. În baza art 424 alineat 2 rap la art 399 alineat 1 Cod de procedură penală, menţine ca legală şi temeinică măsura arestării preventive a inculpaţilor Lingurar Bela, Varga Cristian, Lakatos Giani şi Toma Lajos Miklos. Pronunţată în şedinţă publică azi, 08.11.2016”, se arată în Hotărârea nr. 763 din 08.11.2016 a CAO.

Potrivit deciziei Tribunalului Satu Mare Lingurar Bela, Toma Lajos Miklos și Lakatos Giani au fost condamnați la câte 18 ani de pușcărie, iar Cristian Varga la 12 ani de închsoare. Însă inculpații au atacat cu apel sentința instanței sătmărene, astfel că dosarul acestora a ajuns pe masa magistraților CAO.

La data de 26 septembrie 2015, o femeie de 81 de ani din Micula a fost găsită fără suflare în propria casă. Pe corpul femeii anchetatorii au descoperit urme de violență.

La acea vreme, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, Marinela Pop, a declarat că bătrâna a fost desfigurată complet de către criminali, cu un par și o coadă de mătură. În urma loviturilor primite, Ileana Nagy a avut craniul fracturat. Bătrâna a murit în chinuri groaznice, fiind bătută până ce și-a dat ultima suflare.

După ce au ucis-o pe femeie, criminalii au răvășit casa, după care au plecat fără a lua mare lucru.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.