Echipa ALDE Satu Mare: profesioniști care au obținut cele mai bune rezultate pentru județ

alde

Echipa ALDE Satu Mare se prezintă în fața cetățenilor cu o echipă de profesioniști. Persoane care au reușit să obțină cele mai bune rezultate pentru dezvoltarea economică și socială a județului Satu Mare. Pentru noi faptele vorbesc. Noi suntem ceea ce facem.

Candidații pentru Camera DEPUTAȚILOR

1.Prima poziție pe lista ALDE pentru Camera Deputaților este ocupată de ministrul Ovidiu Silaghi. A îndeplinit funcția de ministru pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Comerț, Turism și Profesii Liberale în Guvernul Tăriceanu, din aprilie 2007 și până în decembrie 2008. La data de 7 mai 2012 a fost numit ministrul Transporturilor în Guvernul Victor Ponta. Ovidiu Silaghi vorbește foarte bine limbile italiană și maghiară și bine limbile engleză și franceză. Este căsătorit și are doi copii.

Ovidiu Silaghi este un patriot local. Printre realizările sale pentru județul Satu Mare se numără pasajul de trecere la nivel cu calea ferată de la Moftin, Drumul Expres Satu Mare – Oradea, modernizarea drumului Satu Mare – Baia Mare și varianta Satu Mare – Odoreu – Medieș – Apa. Ministrul Silaghi a inițiat proiectul variantei de ocolire al municipiului Satu Mare și proiectul de modernizare al Aeroportului Satu Mare, fapt care a adus din nou curse aeriene internaționale la Satu Mare.

2. Poziția a doua pe lista ALDE pentru Camera Deputaților este ocupată de către Adrian Ștef. Adrian Ștef a fost vicepreședintele Consiliului Județean în perioada 2008 – 2012, respectiv președinte al Consiliului Județean. Este căsătorit și are doi copii.

În perioada 2012 – 2016, în care a ocupat funcția de președinte al Consiliului Județean, s-au investit în sănătate 14.700.000 €. Au fost modernizați 270 km de drumuri județene. Cu o valoare de 55.800.000 euro este cea mai amplă acțiune de reabilitarea rețelei de drumuri județene. În cei 4 ani de mandat au fost investiți peste 169.000.000 euro pentru mai binele locuitorilor județului. S-a dovedit un manager de succes, reușind să plaseze județul Satu Mare pe locul cinci la nivel național când vine vorba despre alocări bugetare, cu toate că sunt cel puțin 30 de județe mai mari decât Satu Mare.

3. Poziția a treia pe lista ALDE pentru Camera Deputaților este ocupată de către Dăliana Lazăr. Jurist de profesie și întreprinzător  privat, Dăliana Lazăr deține pentru a doua oară consecutiv funcția de consilier județean, funcție din care s-a remarcat a fi un ales preocupat de nevoile comunității. Este căsătorită și are un copil. Deține terenuri la țară și este o crescătoare de cai de rasă cu preocupări în dezvoltarea rurală.

4. Poziția a patra pe lista ALDE pentru Camera Deputaților este ocupată de Ioan Mureșan. Este primarul comunei Botiz, una dintre cele mai prospere localități din județul Satu Mare. La alegerile locale din 2016, cetățenii l-au investit cu un vot de încredere, pentru a continua proiectele demarate de fostul primar.

5. Poziția a cincea pe lista ALDE pentru Camera Deputaților este ocupată de Roka Marius Andrei. Este primar al comunei Căuaș, pentru al doilea mandat, fapt care demonstrează capacitățile sale de administrator. Cu o puternică abilitate de a menține echilibrul în comunitate și cu o strategie de dezvoltare a localității sustenabile și pe termen lung.

6. Poziția a șasea pe lista ALDE pentru Camera Deputaților este ocupată de Florin Ionici. Este cel mai tânăr primar al județului Satu Mare. În cei trei ani în care a fost consilierul primarului a reușit să convingă comunitatea de abilitățile sale administrative, iar aceasta l-a girat pentru a fi primar.

7. Poziția a șaptea pe lista ALDE pentru Camera Deputaților este ocupată de Andrea Bologa. Este om de afaceri, care face politică din convingere și crede cu tărie că doar implicându-ne putem schimba ceva. Că doar promovând oameni capabili vom închide căile oportuniștilor.

Candidații pentru SENAT

1.Prima poziție pe lista ALDE pentru Senatul României este ocupată de către Marcela Papici. Este căsătorită și are un copil. Cu o puternică experiență administrativă, Marcela Papici este la al doilea mandat de consilier local în municipiul Satu Mare. A ocupat funcția de viceprimar al municipiului Satu Mare. Acum este manager al Spitalului Județean Satu Mare. Este un bun strateg și cu viziune de dezvoltare și organizare pe termen lung. Este un om hotărât, implicat, a cărui ușă nu va sta închisă niciodată pentru oricare dintre reprezentanții comunității, indiferent de etnie, culoare politică și convingere religioasă. Cei care o cunosc pot să confirme că a ajutat de fiecare dată cât i-a stat în putere.

2. A doua poziție pe lista ALDE pentru Senatul României este ocupată de către Pinter Jozsef. Este un om de afaceri și un bun cunoscător al problemelor cu care se confruntă zona Carei-Tășnad. Este implicat în comunitate, atât ca și consilier județean la al doilea mandat, cât și ca președinte al Autorității Teritoriale de Ordine Publică. Om de sport, Pinter Jozsef este foarte apreciat de sătmăreni.

3. A treia poziție pe lista ALDE pentru Senatul României este ocupată de către Cosmin Rațiu. Este căsătorit și are doi copii. De profesie medic stomatolog, Cosmin Rațiu a demonstrat că este un om de afaceri care a întors în comunitate poate mai mult decât aceasta i-a oferit. A investit într-o clinică modernă în Satu Mare, plătește dări la stat în Satu Mare. Un adevărat exemplu de urmat, atât ca și profesionalism cât și ca implicare în viața comunității, fiind la al doilea mandat de consilier local.

4. A patra poziție pe lista ALDE pentru Senatul României este ocupată de către Dan Băbuț. Format în mediul privat, a fost mai apoi city manager al municipioului Satu Mare, unde a demarat și implementat proiecte de larg interes în comunitate. A fost și președinte al Clubului Olimpia, echipa fanion a județului Satu Mare. Acesta este căsătorit și are doi copii.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.