A furat bani și un card bancar dintr-o casă. Hoțul a fost trimis în judecată

bani

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei, au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată, a lui Norbert Vasile Hamzsa, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos.

Potrivit procurorilor, în perioada 24-25 septembrie, Norbert Hamzsa a pătruns cu chei potrivite în locuinţa persoanei vătămate H.L., de unde a furat suma de 300 de lei şi un card bancar, precum şi bijuterii din aur, cauzând un prejudiciu total de 6330 de lei.

De asemenea, ulterior, inculpatul a folosit cardul bancar furat, efectuând operaţiuni de retragere de numerar, respectiv suma totală de 670 de lei la un bancomat de pe raza municipiului Carei.

În faza de urmărire penală prin ordonanţa procurorului din 30 septembrie s-a luat măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 30 de zile.

După trimiterea în judecată, în faza de cameră preliminară, prin încheierea judecătorului de cameră preliminară, din data de 27 octombrie 2016, s-a menţinut măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpat în cursul urmăririi penale.

La instrumentarea dosarului, Parchetul de pe lângă Judecătoria Carei a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliţie judiciară din cadrul Poliţiei Carei care au efectuat acte de urmărire penală sub supravegherea procurorului.

Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, la Judecătoria Carei.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.