Prefectul și-a ieșit din pepeni. Vezi de ce s-a enervat (Video)

adrian-oros

Ședința de azi, 28 octombrie a Comisiei de Dialog Social s-a lăsat cu supărări. Mai mult decât atât, prefectul Radu Bud s-a enervat la culme și a sărit în apărarea Guvernului Cioloș, când unul dintre cei prezenți, reprezentantul Sindicatului „Meridian”, Adrian Oros, la întâlnirea de astăzi a declarat că banii de la buget ar trebui mult mai bine gestionați și nu dați pe „Cumințenia Pământului”, o statuie realizată de Brâncuși, așa cum are în vedere Executivul.

„În momentul când s-a lansat inițiativa și invitația de a participa fiecare dintre cetățenii care vor cu o sumă de bani modică, la achiziționarea bolovanului „Cumințenia Pământului”, aproximativ 1% din populație și-a exprimat intenția. Deci era o sumă de 1 milion și ceva de euro, zic eu, o sumă suportabilă de instituții, de persoane fizice, dintre cei care au dorit să participe, și 99% nu. Eu nu știu în ce măsură Guvernul își permite, prin domnul premier Cioloș, să facă o achiziție la suma pe care eu am înțeles-o, pe undeva la 11 milioane de euro, pe bolovanul ăla. Și aruncăm banii publici pur și simplu pe geam, pentru niște măgării. Eu nu sunt cunoscător de operă de artă, dar și eu pot să fac un bolovan din acela. Eu nu am nimic împotrivă, dar sunt atâtea priorități. Sunt probleme sociale grave, și noi folosim fonduri, care nu erau prevăzute în buget, sunt sigur de asta … Este trist, în primul rând în modul în care s-a lucrat, şi domnul Cioloş a lucrat mizerabil, pentru că era un referendum lansat, eu n-am plătit şi n-o să plătesc decât acolo unde ştiu unde banii sunt cheltuiţi corect”, a declarat Adrian Oros.

Iritat de cele spuse de Oros, prefectul Radu Bud i-a spus acestuia că amestecă problemele și că face o gravă eroare când pune semnul egal între o opțiune de donație și un referendum.

„Să spui că domnul premier Cioloş şi-a permis să spună nu ştiu ce, când de 25 de ani, şi dumneavoastră, marii reprezentanţi sindicali, aţi fost martori la toate măgăriile făcute în ţara asta, discutăm de drumuri sparte când firmele crescute de vechile guverne sunt cele care au blocat şi în acest moment, în judeţul nostru unele lucrări. De un an și jumătate sunt în instanţă la Curtea de Apel fiindcă firma nu ştiu cui, din ăia rezolvaţi aici, care au fost pe posturi de conducere, blochează astfel de lucrări. Despre ce discutăm? A fost domnul Cioloș acum un an jumate aici? Hai să ne uităm ce muncă s-a făcut, unde s-au dus banii … Când este o asemenea situaţie începem să facem combinaţii, că ce bine s-ar aloca banii ăia în altă parte. Dacă stăm să discutăm că în 1989 aici, în România exista o proprietate de stat pe tot ce mişca între frontiere, existau bani în bancă la nivel de 7 miliarde de dolari, erau creanţe de 3 miliarde, datorii zero. După 25 de ani, înainte de a veni Cioloş, tragem linie. Ce avem? 100 de miliarde aproape datorie, proprietăţi ale statului zero, nici nu vreau să mă gândesc la cât se poate ridica această proprietate, la câte zerouri poate fi în spate, a fost decimată. Ne-am găsit să spunem acum că bolovanul acela nu merită?”, a declarat prefectul.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.