Vezi cine sunt candidații PSD Satu Mare la alegerile parlamentare (Foto&video)

PSD Satu Mare și-a depus azi (27 octombrie) după-amiază, listele cu candidați, atât pentru Senat cât și pentru Camera Deputaților, în vederea alegerilor parlamentare din data de 11 decembrie. Candidații au fost însoțiți de președintele Organizației Județene a PSD Satu Mare, Aurelia Fedorca.

„PSD Satu Mare vine în fața cetățenilor cu oameni cu experiență, dar și cu oameni noi, care doresc să îmbine experiența, profesionalismul dar și vitalitatea tinerilor. Am înțeles foarte bine schimbările prin care trece societatea, am înțeles așteptările pe care le are, de acea, noi am înțeles să venim și cu un aer proaspăt și cu colegi cu experiență parlamentară și cu colegi cu experiență administrativă foarte vastă. Astfel că, tot ceea ce ei vor face în Parlamentul României să fie pentru binele județului, pentru binele României, pentru binele cetățenilor și a sătmărenilor”, a declarat Aurelia Fedorca la conferința de presă care a urmat depunerii candidaturilor.

În luarea de cuvânt, candidatul PSD Satu Mare la Camera Deputaților, Ioana Bran a subliniat faptul că va fi onorată să reprezinte toți sătmărenii în Parlamentul României.

„Sunt onorată să fiu candidatul PSD la Camera Deputaților și să devin deputatul tuturor sătmărenilor. După cum știți, sloganul nostru este „Îndrăznește să crezi în România !”, iar acesta este unul din motivele pentru care am decis să fac acest pas politic. Cred cu tărie că viitorul tinerilor este aici acasă”, a subliniat Ioana Bran.

„Am decis să candidez pentru un nou mandat din respect pentru cetățenii județului Satu Mare și apoi, din respect față de Organizația PSD, pentru a obține un scor cât mai bun la alegerile parlamentare care vor avea loc pe 11 decembrie. Doresc să continui proiectele pe care mi le-am propus și le-am demarat în primul mandat parlamentar, apoi, vreau să inițiez alte proiecte pentru județul Satu Mare”, a subliniat deputatul Octavian Petric.

Gabriel Leș spune că este onorat să fie candidatul unui partid mare și din perspectiva unui mandat de senator dorește să-și aducă aportul în domenii precum: administația publică, agricultură, MApN.

„E o onoare să poți candida pe listele unui partid mare. E o onoare să candidezi cu o asemenea echipă. Decizia mea de a candida este una care are la bază experiența pe care am acumulat-o în 15 ani de administrație, atât ca viceprimar, ca subprefect, ca și director la APIA. Cred că agricultura este una dintre zonele care trebuie să dezvolte această țară și avem capacitate și potențial deosebit … Din perspectiva unui mandat de senator îmi doresc mult să continui cel puțin în aceste domenii: administrație publică, agricultură, respectiv pe partea de MApN, pe parte de apărare”, a declarat Gabriel Leș.

Iată lista cu candidații PSD Satu Mare pentru alegerile parlamentare:

Senat:

1.Gabriel Beniamin Leș
2.Gheorghe Marincaș
3.Rodica Maxi
4.Adrian Farcău

Camera Deputaților:

1.Ioana Bran
2.Octavian Petric
3.Ciprian Dumitru Crăciun
4.Cristinel Darie
5.Adrian Micle
6.Mărioara Măcelaru
7.Geta Mariana Sălăgean.

psd1

psd2

psd3

psd4

psd5

psd6

6 Comentarii la "Vezi cine sunt candidații PSD Satu Mare la alegerile parlamentare (Foto&video)"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.