Clujeancă încătușată la Vama Petea. Ce a făcut

arestata

Polițiștii de frontieră sătmăreni au depistat și reținut o clujeancă pe care autoritățile din România o căutau pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

Joi, 20 octombrie, în jurul orei 13.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru a ieși din țară Floarea R., în vârstă de 43 de ani, din Cluj-Napoca. Cu ocazia formalităților, polițiștii de frontieră au constatat că femeia este urmărită național.

Pe numele acesteia era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. Femeia are de executat o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani și 10 luni.

Persoana în cauză a fost predată de către polițiștii de frontieră unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al I.P.J. Satu Mare, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.