Dorel Coica a demisionat din funcțiunea de președinte al Organizației Municipale a PSD

dorel-coica

Fostul primar al municipiului Satu Mare, Dorel Coica, și-a dat demisia de la conducerea Organizației Municipale a PSD Satu Mare. În campania electorală pentru parlamentare acesta va susține Partidul România Unită (PRU) care îl va avea candidat la Satu Mare pe Vasile Ciocan.

Organizația Județeană a PRU a fost preluată de Vasile Ciocan (în prezent consilier județean PSD), cel care va candida pentru un post la Camera Deputaților.

Surse din conducerea centrală a PRU au declarat pentru Sătmăreanul că lista cu candidații formațiunii politice va fi finalizată în după-amiaza acestei zile (azi, 19 octombrie),și că numele lui Vasile Ciocan este printre candidați.

„Din păcate, PSD este condus de un trio din Oaș, adică de domnul Gheorghe Ciocan, doamna Aurelia Fedorca și de domnul consilier Marincaș. Din păcate, candidații pentru locurile eligibile au fost aleși prin impunere, și poate prin șantaj. Nu doresc să fac parte din această echipă. Eu voi sprjini în continuare un partid care îi unește pe toți cei care se simt români, indiferent de etnia lor și îl voi susține și sprijini pe Victor Ponta pentru funcția de prim-ministru, deoarece Victor Ponta a fost cel care a făcut cel mai mult pentru Satu Mare, în perioada când am fost eu primar. Am demisionat din funcția de președinte al Organizației Municipale, nu și din PSD. Dar repet, îl susțin pe Victor Ponta”, a declarat pentru Sătmăreanul, Dorel Coica.

Un Comentariu la "Dorel Coica a demisionat din funcțiunea de președinte al Organizației Municipale a PSD"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.