În data de 17 octombrie a fiecărui an, începând cu 2013, se sărbătorește „Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial”, în acord cu „Convenția pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial”, prilej de a readuce în prim-plan un imens tezaur de tradiții, obiceiuri, meșteșuguri tradiționale ș.a.m.d., adică elemente ce dau identitate unui neam, unei comunități.
„Convenția pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial” a fost adoptată în anul 2003, în cadrul Conferinței Generale a Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO), fiind concepută drept un tratat cu caracter juridic obligatoriu, care recunoaşte rolul fundamental al patrimoniului spiritual din interiorul fiecărei culturi, concretizat în „tradiţii şi expresii orale, incluzând limba ca vector al patrimoniului cultural imaterial, artele spectacolului, practici sociale, ritualuri şi evenimente festive, cunoştinţe şi practici referitoare la natură şi univers, tehnici legate de meşteşuguri tradiţionale”. (Convenţia UNESCO pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial, 2003, art. 2.2) Convenția a intrat în vigoare în anul 2006 și a devenit, în scurt timp, una dintre cele mai populare convenții UNESCO, fiind ratificată de două treimi dintre statele membre. Odată cu adoptarea Legii nr. 410/2005 privind acceptarea Convenției pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial, la Paris, România devine Stat Parte la Convenția UNESCO 2003, pe care o ratifică un an mai târziu, la 20 ianuarie 2006.
Până în prezent, România are incluse pe Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanităţii următoarele elemente: ritualul Căluşului (depunere dosar: 2002; sesiunea: 2003; nominalizare acceptată 2005), doina (depunere dosar: 2008; sesiunea: 2009; nominalizare acceptată 2009), tehnici legate de ceramica tradiţională de Horezu (depunere dosar: 2011; sesiunea 2012; nominalizare acceptată 2012), colindatul de ceată bărbătească în România şi Republica Moldova (depunere dosar: 2012; sesiunea 2013; nominalizare acceptată 2013) și jocul fecioresc (nominalizare acceptată 2015).
Menționăm că Oașul este prezent în ultimele două elemente ale listei reprezentative, colindatul în ceată bărbătească fiind un obicei încă practicat în cadrul sărbătorilor de iarnă din Țara Oașului, în timp ce roata feciorilor din Oaș reprezintă dansul feciorilor, al tinerilor căsătoriți sau chiar al bătrânilor, un dans pe verticală, cu ritm puternic sincopat.
De asemenea, un aspect deosebit de important îl constituie programul Tezaure Umane Vii, „titlul onorific ce poate fi conferit acelor persoane care sunt recunoscute de către comunitate drept creatoare şi transmițătoare de elemente ale unui domeniu al patrimoniului cultural imaterial, în forma şi cu mijloacele tradiționale nealterate”. (Legea 26/ 2008 privind protejarea patrimoniului cultural imaterial, art. 2, c).
În România au fost acordate, până în prezent, 43 de titluri onorifice, unul dintre ele aparținând mătușii Floare Finta, la propunerea Casei Orășenești de Cultură Negrești-Oaș și a întregii comunități oșenești care o recunoaște ca și creator popular și promotor al zonei. În luna noiembrie 2012, în cadrul galei festive organizate de Ministrul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național, în colaborare cu Televiziunea Română, Centrul Național pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale și Muzeul Național al Țăranului Român, mătușa Floare Finta a fost premiată, conferindu-i-se titlul Tezaur Uman Viu, alături de alte 12 persoane purtătoare, păstrătoare, creatoare de patrimoniu cultural imaterial.
De asemenea, la data de 9 noiembrie 2015, în cadrul galei festive organizate de președinția României, i-au fost conferite diploma și medalia Meritul cultural, clasa a III-a, ca recunoaștere a meritelor culturale deosebite.