Seară de vis la Teatrul Municipal din Carei

carei

Vineri, 14 octombrie, Sala Teatrului Municipal din Carei a găzduit unul dintre cele mai reușite reprezentații artistice de care a avut parte în ultimi ani publicul careian.

Concertul simfonic „Chanson d’ Amour”, cântece și canțonete celebre de dragoste orchestrate și dirijate de maestrul Ladislau Rooth a reprezentat un adevărat deliciu muzical pentru cei prezenți.

Soprana Nicoleta Colceiar, solistă a Operei Naționale din Timișoara și tenorul Tiberiu Simu, un artist care a cântat pe numeroase scene din țară, au interpretat cu o deosebită măiestrie piese renumite precum: Berstein – Maria, Martini – Plaisir l’ amour, Peretti – Falling in Love, Lehar – Danny Boy sau Waren That’ s Amore.

Acompaniamentul orchestrei simfonice a Filarmonicii „Dinu Lipatti” a fost unul de excepție, reușind să creeze o atmosferă de vis și melancolie spectatorilor prezenți în Sala teatrului din Carei.

Dar poate cel mai apreciat moment al serii a fost prestația dirijorului Ladislau Roth, în vârstă de 96 de ani (!!!), cel care a orchestrat piesele din repertoriu pentru orchestră simfonică și, totodată, celebrul muzician a fost atât dirijor permanent al Operei din Timișoara, al Orchestrei Filarmonice din Israel și director al operei din Mexico City, colaborând cu cei mai mari artiști ai genului.

Aplauzele îndelungi au fost dovada căldurii și aprecierii cu care publicul careian a primit acest concert de „zile mari”.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.