Csaki Csongor: „Nu sunt de acord cu maniera în care domnul Opriș conduce partidul”

csaki-csongor

Întrebat despre motivele pe care le-a avut pentru a se retrage din prima linie a PMP Satu Mare, fostul președinte al Organizației Municipale a Partidului Mișcarea Populară, Csaki Csongor, spune că nu este de acord cu maniera în care Ioan Opriș conduce formațiunea politică.

Răspunsul lui Csaki Csongor vine după ce în cadrul unei conferințe de presă organizată azi, 14 octombrie, președintele județean a PMP Satu Mare, Ioan Opriș, a anunțat modificările de la nivelul conducerii partidului.

„M-am retras din funcția de președinte al Organizației Municipale deoarece nu sunt de acord cu maniera în care domnul Opriș conduce partidul. Domnia sa nu este de acord să vină noi membrii în PMP, care au activat în vechiul PDL. Eu nu pot să fiu de acord cu acest lucru”, spune Csaki Csongor.

Referitor la alegerile parlamentare din iarna acestui an, Csaki spune că a intrat în competiția internă în vederea desemnării candidaților PMP Satu Mare pentru alegerile de la Camera Deputaților, scrutin ce se va desfășura în data de 11 decembrie.

Un Comentariu la "Csaki Csongor: „Nu sunt de acord cu maniera în care domnul Opriș conduce partidul”"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.