Concert de muzică clasică, duminică, la Negrești-Oaș

Maestrul George Emil Crâsnaru (bas-bariton) de la Universitatea „Robert Schumnan” din Dusseldorf, unul dintre cei mai importanți interpreți români de operă și lieduri, împreună cu soprana Bianca Luigia Manoleanu și pianistul Remus Manoleanu de la Universitatea Națională de Muzică București vor susține duminică, 16 octombrie, un concert extraordinar de muzică clasică la Negrești-Oaș.

Concertul intitulat „Un buchet din lirica românească și internațională” va avea loc de la ora 16.00, la restaurantul Parc.

Cei trei oaspeți revin la Negrești-Oaș după ce în primăvara anului trecut i-au încântat pe negreșteni cu un spectacol de operă și lieduri de neuitat.

George-Emil Crâsnaru este primul interpret român de operă lirică care a urcat pe scena teatrului Scala din Milano, în 1992 în Lady M, iar în 1993 cu două memorabile roluri în opera Don Carlos de Verdi (Marele Inchizitor și Călugarul), cele zece spectacole fiind dirijate de Ricardo Muti și puse în scenă de Franco Zeffirelli. Profesor de canto din 1994 la Facultatea de muzică Robert Schumann din Düsseldorf, a cântat pe scene prestigioase, printre care: Elisabeth Hall-Londra, Concertgebow-Amsterdam, Gulbenchian-Lisabona, Simfoncii din Bamberg, Simfonicii din Huston-Texas, Simfonici din Colorado, Simfonici din Montreal, din Toronto, Filarmonica din Praga, s.a.m.d.

Bianca Luigia Manoleanu s-a impus în arta interpretativă ca soprană cu o foarte mare forţă de expresie, cu o frazare impecabilă şi o distincţie aparte. Colaborează cu orchestrele filarmonicilor din Bucureşti şi din ţară, susţine numeroase concerte vocal-simfonice în compania unor prestigioase formaţii în Ungaria, Germania, Franţa, Italia, Danemarca, Suedia, Japonia. După 1989 este prezentă la toate ediţiile Festivalului George Enescu. Este conferenţiar universitar, doctor la Catedra de lied-oratoriu a U.N.M.B. A obţinut cu studenţii clasei de lied, în perioada 1991-2006, un număr de 29 de premii la concursurile naţionale de specialitate.

Remus Manoleanu este conferențiar universitar doctor la Universitatea Națională de Muzică din București.A participat la numeroase festivaluri precum Basel, Oldenburg, Berlin, São Paulo, Londra, Dublin etc. Concertează curent în România și în străinătate (Marea Britanie, Brazilia, Coreea de Nord, Rusia, Germania, Olanda, Franta, Syria, Statele Unite etc.). La sugestia si îndemnul celebrului pianist Dan Grigore a jucat de zeci de ori în Hamlet, la Teatrul Municipal „ Lucia Sturza Bulandra”, în regia lui Alex. Tocilescu, având rolul muzical (pianistic) al lui Hamlet. A înregistrat peste 3000 de minute pentru Radiodifuziunea Română.

Remus Manoleanu și Bianca Luigia Manoleanu sunt membri fondatori ai Fundației Culturale BIANCA, ce are ca scop principal promovarea liedului românesc. De altfel, cei doi reprezintă un duo celebru în țară și peste hotare.

Evenimentul este organizat de Primăria și Consiliul Local Negrești-Oaș și Casa de Cultură din localitate.

concert-lieduri-negresti-oas

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.