TIR furat din România, descoperit la frontieră

tir

Polițiștii de frontieră sătmăreni au depistat, la ieșirea din țară, un automarfar care figurează ca fiind furat din România, condus de un bărbat care nu deținea permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte vehiculul.

Marți, 11 octombrie, în jurul orei 15.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Halmeu, s-a prezentat pentru a ieși din țară Ion Ș., în vârstă de 49 de ani, domiciliat în județul Maramureș. Bărbatul conducea un cap tractor marca MAN, cu care tracta o semiremorcă marca Fliegl, ambele înmatriculate în România.

Cu ocazia formalităților specifice, polițiștii de frontieră au constatat că ansamblul de vehicule este semnalat ca fiind furat din România din luna septembrie 2016. Mai mult, conducătorul auto, care se deplasa cu autovehiculul gol în Ucraina, nu deținea permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte autovehiculul.

Ansamblul de vehicule, în valoare de aproximativ 63.500 lei, a fost indisponibilizat la SPF Halmeu pentru continuarea cercetărilor.

În cauză polițiștii de frontieră au întocmit lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunilor de tăinuire și conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.