Norvegienii ne învață cum să reducem cheltuielile cu iluminatul public

Reprezentanții mai multor primării din județ participă în zilele de 5, respectiv 6 octombrie, la un curs de formare în domeniul eficientizării iluminatului public, ce are loc la Centrul Tehnologic, de Inovare și de Afaceri din Satu Mare, situat pe strada I. L. Caragiale.

Lectorii în cadrul cursului sunt Anders Stolan și Knut Hovland, ambii din Norvegia, țară cu care România este patener în proiectul „Building partnership for an enlightened future”.

Lansarea cursului a avut loc azi, 5 octombrie în prezența președintelui Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba.

Principalul obiectiv al proiectului este continuarea cooperării în domeniul elaborării strategiilor privind eficientizarea energetică a regiunilor/orașelor și trasferarea de cunoștințe și bune practici între parteneri în domeniul iluminatului public.

Perioada de implementare a proiectului este 5 iulie 2016-15 decembrie 2016. Bugetul total al proiectului se ridică la suma de 56.036,46 de lei.

În cadrul celor două zile de curs vor fi prezentate câteva soluții aplicate în Norvegia în ceea ce privește eficientizarea iluminatului public, și se va încerca găsirea unor soluții ce pot fi adaptate pentru județul Satu Mare.

norvegienii

pataki-csaba

proiect1

proiect4

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.