Europarlamentarul Victor Negrescu, singurul vorbitor român la Adunarea Europeană Digitală

victor-negrescu

Europarlamentarul Victor Negrescu este singurul român care a participat anul acesta la Adunarea Europeană Digitală din Bratislava, eveniment care a reunit oficiali de nivel înalt din statele membre ale UE și instituțiile europene, precum vicepreședintele Comisiei Europene, Andrus Ansip, comisarul european Gunther Oettinger, premierul slovac, Robert Fico și vicepremierul slovac Peter Pellegrini.

Victor Negrescu le-a vorbit celor prezenți despre nevoia ca România și Uniunea Europeană să își fructifice potențialul imens pe care îl au în domeniul digital.

„Există o serie de obstacole care ne împiedică să ne valorificăm potențialul. Avem cunoașterea necesară, avem aptitudinile necesare, avem industria necesară, dar, din păcate, nu avem instrumentele necesare pentru a putea lucra împreună mai eficient. Cred cu tărie că hub-urile de inovare digitală sunt soluția la această problemă. Aceste hub-uri ne pot ajuta să luptăm împotriva elementelor care blochează dezvoltarea potențialului pieței digitale europene”, a explicat europarlamentarul român, insistând pe faptul că Uniunea Europeană trebuie să își simplifice legislația și birocrația din domeniul digital și, totodată, să acorde un acces mai facil pentru finanțarea proiectelor din acest domeniu.
Victor Negrescu a subliniat că el deja a întreprins, în cei doi ani de mandat, o serie de pași concreți spre soluția propusă, prin implementarea proiectelor sale pilot finanțate de Comisia Europeană, proiecte care însumează 9,3 milioane de euro. Cel mai recent proiect pilot, în cuantum de 1,5 milioane de euro, vizează tocmai sprijinirea creării unui hub de inovare digitală în România. În ciuda potențialului ridicat în acest sector, România, dar și Europa de Est în general, se află, în acest moment, într-un decalaj față de vestul Europei. Astfel, proiectul Digital Hubs Network are ca scop stimularea dezvoltării IMM-urilor din punct de vedere digital, astfel încât acestea să se poată conecta la nivel internațional, să lucreze împreună, să dezvolte proiecte comune și să contribuie la crearea unei comunități digitale care va crește competitivitatea europeană în acest sector.

Europarlamentarul Victor Negrescu este cunoscut pentru activitatea sa intensă în domeniul digital. În anul 2015 a primit distincția de europarlamentar al anului pentru Agenda Digitală și Internet, premiu acordat de publicația The Parliament Magazine. Totodată, Negrescu a fost desemnat anul trecut, de către Comisia Europeană, Ambasador pentru Competențe Digitale. În ceea ce privește sectorul IT&C autohton, dincolo de obținerea unor proiecte finanțate de Comisia Europeană, europarlamentarul este implicat în proiectul Digital Citizens Romania, primul think-tank românesc în domeniul digital.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.