Seri pozitive: „Copilul special, o binecuvântare”

seara-pozitiva-octombrie-satmareanul

Proiectul „Seri Pozitive” este iniţiat de Asociaţia „Schimbare Pozitivă” din Cluj, și constă în seri de socializare și încărcare cu energie pozitivă, creându-se un cadru de întâlnire şi împărtăşire de informaţii, temele dezbătute fiind cât se poate de actuale pe domenii de interes și sunt susținute de invitați din comunitate cu experiență în domeniul prezentat. La finalul întâlnirii organizatorii vă propun o jumătate de oră de socializare pentru a integra mai bine informațiile primite și a împărtăși din experiența personală cu ceilalți.

Întâlnirile din Satu Mare au loc o dată pe lună și sunt conduse de către Delia Danea – psiholog şi trainer programe de dezvoltare personală.

Tema lunii octombrie este „Copilul special, o binecuvântare”. Invitata serii este Edita Carmen Enciu.

Prezentarea mea … începe cu o strofă din creația lui I. Minulescu:

„Nu sunt ce par a fi
Nu sunt
Nimic din ce aș fi vrut să fiu,
Dar pentru că m-am născut fără să știu
Sau prea curând
Sau poate prea târziu,
M-am resemnat ca orice bun creștin

Și n-am rămas decât „cea care sunt … Edita Carmen Enciu una dintre cele mai binecuvântate mame de pe Pământ. Sunt mămică! Iar în timpul liber fac tot posibilul să împrăștii cunoaștere și bunătate celor pe care-i întâlnesc! Mă consider o femeie meticuloasă și ambițioasă! Nu cunosc imposibilul și mereu îmi împing limitele la cele mai îndepărtate extreme. Se spune despre mine că sunt o femeie puternică. Eu cred însă că sunt rezultatul tuturor experiențelor și cunoașterilor dobândite până la 35 de ani. Dacă acum sunt o femeie puternică, sper ca Dumnezeu să mă transforme într-o bună zi într-o bunică viguroasă! Mai multe despre mine găsiți pe site-ul www.castelulerhard.ro

Sunt mămica unui copil cu nevoi speciale! Acum 6 ani a fost diagnosticat cu tulburare din spectru autist, Asperger! Momentul în care am aflat diagnosticul, a fost crunt. Dar ce a urmat după a fost și este minunat! Dumnezeu m-a binecuvântat de 2 ori! O dată mi-a dăruit un fiu iar apoi l-a făcut diferit!

Până să gândesc atât de deschis și de frumos despre acest aspect, Dumnezeu m-a întărit și îndrumat. Mi-a călăuzit pașii exact în acele locuri și momente în care am avut ocazia să adun experiențele, informațiile și forța necesară să accept faptul că fiul meu este special.

De când mă știu, mi-au plăcut poveștile cu tâlc. Mă fascinează înțelepciunea cuvintelor simple. Aceste povești m-au ajutat și mă ajută să trec peste multe situații neplăcute. Găsesc în acestea multe adevăruri și nu o dată am fost pusă în situația de a le folosi în discuții, cu alte mămici care s-au trezit din senin cu un „diagnostic”!
Dumnezeu ne îndrumă uneori pașii către probleme dificile, dar nu pentru a ne îngenunchea, ci pentru a ne pregăti și a ne transforma în oameni capabili și demni de această viață pe Pământ.

Întâlnirea din această lună va avea loc în data de 11 octombrie, în intervalul orar 18.00-20.30, Centrul Cultural „G. M. Zamfirescu” (Casa de Cultură a Sindicatelor), Bd. Transilvania nr. 3, etaj 1.

Înscrierile se pot face la: http://schimbarepozitiva.ro/copilul-special-o-binecuvantare/

Organizatorii vă așteaptă într-un nou concept, pentru a face diferența în această lume gri. Aduceți o doză de energie pozitivă în viața dumneavoastră și a celorlalți.

PENTRU O MAI BUNĂ ORGANIZARE, la intrarea în sală, ÎNAINTE de începerea prezentării, participanţii sunt invitaţi să lase o DONAŢIE. Donația minimă recomandată este de 20 de lei, pentru acoperirea costurilor de organizare. Setați-vă intenția și toate se vor aranja pentru dumneavoastră.

Partenerii „Serilor Pozitive” Satu Mare sunt: Centrul Cultural „G. M. Zamfirescu”, Sătmăreanul, SM Live, Jurnalul de Nord Vest, Jurnalul de Satu Mare și Biblioteca Județeană Satu Mare.

Persoana de contact este Delia Danea – Psiholog&Trainer, coordonator proiect Seri Pozitive Satu Mare, telefon 0773 – 974.519 , e-mail: contact@viata-un-dar.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.