Pataki Csaba: „Nu pot să închid ochii la o gaură de peste 1 milion de lei”

dsc_0605

Una dintre cele mai disputate teme în ședința de azi, 29 septembrie a Consiliului Județean (CJ) a fost cea legată de Olimpia. La sfârșitul discuțiilor, președintele CJ, Pataki Csaba a declarat că va solicita ANAF-ului să facă un control la sânge, având în vedere că fosta conducere a clubului a lăsat o datorie de peste 1 milion de lei.

În luarea de cuvânt, Pataki Csaba a subliniat faptul că nu poate face nimic până ce nu se știe cum au fost cheltuiți banii.

„Împreună cu reprezentanţii Consiliului Local depunem o solicitare la ANAF pentru a verifica legalitatea cheluielilor până ce s-a preluat acest club de noile consilii, Consiliul Județean și Consiliul Local. Nu am să vin în fața Consiliului cu propunere de a finanța ceva unde am semne de întrebare. Nu sunt abilitat de a mă pronunța, atâta știu că am preluat mandatul și avea datorii de 1,2 mil de lei … O să vă pun la dispoziţie două materiale pe care să le analizaţi şi profesionalismul celor două persoane, să nu facem un subiect pe soarta acestui club şi să încercăm să îl punem pe picioare. De 4 luni nu au primit salarii. Au rezultate foarte bune doar pe joc. Nu vreau să scormonesc în trecut, dar nici nu pot să închid ochii la o gaură de peste 1 milion de lei la bani publici”, a declarat Pataki.

La rândul său, consilierul liberal Adrian Cozma a ridicat alte semne de întrebare cu privire la cheltuirea banilor la Olimpia.

„În 21 octombrie 2015 s-au cumpărat 36 kg de cafea boabe, 1.440 lei. În aceeaşi dată cu factură şi chitanţă se închiriază trei aparate de cafea, cu 2.700 lei. La sfârșitul anului 2013 într-o singură lună există șase facturi cu chitanțe, toate sub 5.000 de lei, transport persoane. Am făcut verificări să vedem cine este societatea, este o societate din Lazuri care se ocupă cu transport marfă. În contract scrie că au fost transportați jucătorii. Nu pot fi totusi șase deplasări, pot fi doar două. S-au cumpărat vitamine de 30.000 lei, ghete, etc. Jucătorii au zis că nu au primit niciodată ghete. Acestea sunt doar câteva din vârful iceberg-ului din ceea ce se întâmplă la Olimpia”, a spus Adrian Cozma.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.