Ce spune prefectul despre șoseaua de centură a municipiului Satu Mare. Când încep lucrările

centura

Potrivit celor declarate de prefectul Radu Bud în cadrul ședinței de azi, 28 septembrie a Colegiului Prefectural, lucrările la șoseaua de centură a municipiului Satu Mare ar putea începe până la sfârșitul acestui an.

Bud a declarat că a avut marți, 27 septembrie, o întâlnire cu directorul Direcției de Finanțare din cadrul CNADNR și cu șeful Departamentului de Achiziții Terenuri din cadrul aceleiași instituții, ocazie cu care s-a abordat problema construcției variantei de ocolire a municipiului reședință de județ.

Reprezentantului Guvernului în teritoriu a subliniat și faptul că există o listă cu proprietarii de terenuri din zonă care vor fi expropriați. Bud spune că Primăria Satu Mare trebuie să vizeze această listă după care se va trece la întocmirea unei hotărâri de Guvern pentru exproprierea acestora.

„Este posibil ca la finele acestui an să vedem primele utilaje care să lucreze la varianta de ocolire a municipiului Satu Mare. Depinde foarte mult și de noi”, spune prefectul.

Varianta de ocolire a municipiului Satu Mare are o lungime de 13,572 km. Proiectul prevede un tronson de 5,6 km cu două benzi, cu o lățime de 10 metri, și unul de 7,972 km, cu o lățime de 18,5 metri.

Totodată, se vor construi și două noduri rutiere precum și cinci poduri și pasaje. Investiția trebuie realizată în decurs de un an de la începerea lucrărilor.

Centura municipiului Satu Mare își va începe traseul din DN 19A, de la limita vestică a Parcului Industrial Sud Satu Mare, va trece pârâul Homorodul Vechi, calea ferată Oradea-Halmeu și se va intersecta cu DN19.

La această intersecţie va fi amenajat un pasaj superior și o intersecţie la nivel.

În proiectul variantei de ocolire a municipiului Satu Mare este prevăzut și un pod cu lungimea de 640,85 metri care va traversa râul Someş, după care drumul va intersecta DN 19A (aici va fi amenajată o intersecție de tip girație).

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.