Am urcat într-un elicopter militar. Vezi cum arată (Galerie foto)

Meseria de jurnalist îți dă posibilitatea să te afli în mijlocul unor acțiuni inedite, experiențe pe care nu ai cum să le trăiești dacă practici alte profesii. Exercițiile militare desfășurate azi, 22 septembrie pe malul Someșului, în localitatea Mărtinești, ne-au dat posibilitatea să ne aflăm în mijlocul unor impresionante desfășurări de forțe pe care nu de multe ori ai prilejul să le vezi în județul nostru.

În timpul exercițiilor, pe lângă camioanele militare, mașinile de pompieri, ambulanțe și bărci, văzduhul de deasupra Mărtineștiului a fost survolat și de două elicoptere folosite pentru transportul vicimelor.

Potrivit unuia dintre militari, elicopterul se poate ridica până la 5.500 de metri altitidine și atinge o viteză de aproximativ 300 km/h.
Și cum cu greu poți să te stăpânești când te afli la doar câțiva metri de un asemenea „monstru” al aerului, obiecivul aparatului de fotografiat a surprins și câteva imagini din interiorul elicopterului.

Pentru a satisface interesul cititorilor noștri ne-am gândit să publicăm aceste fotografii care surprind imagini pe care nu le puteți vedea în fiecare zi.

elicopter1

elicopter2

elicopter3

elicopter4

elicopter5

elicopter6

elicopter8

elicopter9

elicopter10

elicopter7

elicopter11

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.