BMW X5 furat din Belgia, oprit la Petea

masina

Polițiștii de frontieră sătmăreni au descoperit o mașină BMW X5, condusă de un tânăr maramureşean, care figurează ca fiind furată din Belgia.

Marți, 6 septembrie, în jurul orei 23.00, la PTF Petea s-a prezentat la controlul de frontiera Alexandru S., în vârstă de 27 de ani, din județul Maramureș. Acesta conducea un autovehicul BMW X5, pe care erau aplicate plăcuțe cu numere de înmatriculare specifice Franței.

Cu ocazia formalităților, polițiștii de frontieră au constatat că mașina figurează în bazele de date ca bun căutat pentru confiscare, fiind semnalată furată din Belgia.

Autovehiculul, în valoare de 40.000 de lei, a fost indisponibilizat la sediul SPF Petea până la finalizarea cercetărilor.

În cauză au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.