Festivalul „La Dâmburi”, la o nouă ediție

La Damburi

Asociţia „SamStudia” revine şi anul acesta cu Festivalul „La Dâmburi”, care va avea loc în perioada 2-3 septembrie în Parcul UFO situat în cartierul Micro 17 din Satu Mare. Participanții la festival vor putea lua parte la o mulțime de activităţi şi evenimente menite să stimuleze starea de spirit şi gândirea pozitivă.

Astfel, la categoria muzică, vineri, 2 septembrie, începând cu ora 18.00, vor evolua în fața spectatorilor Denis Szanto, Nava Mamă, Palma Hills şi Robin and the Backstabbers. În data de 3 septembrie, începând cu ora 18.00, lineupul va fi alcătuit din Lost Surprise, Estinca, Omu Gnom şi Argatu’. De asemenea, vor avea loc și momente de muzică electronică a unor tineri DJ sătmăreni precum: IrishDub, Bogz, MethodX, Brit, Netscape, Bipolar, Spectrum, Rafa, Rikz, Pumi.

Ca în fiecare an, în materie de sport, tinerii sunt îndemnați la mişcare cu două competiţii de fotbal şi streetball, unde cele mai bune echipe vor fi premiate. Alături de competiţiile sportive va fi şi provocarea „Rege pe deal”, care va îndemna tinerii la diferite activităţi menite să sporească voia bună. Deoarece organizatorii își propun să susţinem creativitatea în rândul tinerilor, aceștia sunt invitați să participe și la atelierele de creaţie ale festivalului şi, de asemenea, cei nostalgici vor avea ocazia să retrăiască momentele copilăriei jucând diferite jocuri ale copilăriei. În plus, tinerii vor lua parte la ateliere de educație ecologică, acestea făcând parte din programul proiectului „Parcul UFO”, implementat tot de Asociația „SamStudia”, în cadrul programului Spații Verzi Urbane, finanțat de către MOL România și Fundația pentru Parteneriat.
Echipa „La Dâmburi” din acest an este formată din peste 100 de tineri care au lucrat împreună pentru a aduce culoare oraşului lor drag. Sătmărenii sunt așteptați în număr cât mai mare, atât vineri, 2 septembrie, cât şi sâmbătă, 3 septembrie, în parcul UFO din cartierul Micro 17.

Acest proiect este realizat cu sprijinul financiar al Primăriei și al Consiliului Local Satu Mare, prin Centrul Cultural „G. M. Zamfirescu”, precum și cu susținerea
Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret (DJST) Satu Mare. Partenerul principal al evenimentului este Dräxlmaier.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.