Sătmăreni răniți într-un accident pe Meseș (Foto)

Un grav accident de circulație soldat cu rănirea mai multor persoane din județul Satu Mare a avut loc luni, 15 august, în jurul orei 18.20 pe drumul european E81 Zalău-Cluj. Accidentul a avut loc aproape de intrarea în Zalău.

O tânără de 20 de ani din Satu Mare, aflată la volanul unui Opel Agila albastru, înmatriculat în județul nostru, într-o curbă a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens și apoi s-a izbit de un copac de pe marginea drumului rostogolindu-se în șanț. La fața locului au ajuns trei echipaje de intervenție de la Serviciul Județean de Ambulanță (SJA) Sălaj, dar și două echipaje de la ISU Porolisum (din Sălaj). În mașina implicată în accident au fost cinci persoane.

Trei din cei cinci pasageri au ieșit din mașină pe propriile picioare, doar două persoane având nevoie de îngrijiri medicale.

Șoferița s-a ales doar cu câteva zgârieturi. Toate cele cinci victime au fost transportate la UPU de Ambulanțe. Ele au vârste cuprinse între 16 și 49 de ani.

Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz pentru a stabili împrejurările în care s-a aprodus accidentul.

Sursa foto: www.graiulsalajului.ro

accident

accident1

accident2

accident3

Un Comentariu la "Sătmăreni răniți într-un accident pe Meseș (Foto)"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.