Polițiștii au suspendat 17 permise de conducere

amenzi

În baza planului de măsuri aprobat de către ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă și a dispoziției șefului Poliției Române, chestorul de poliție Bogdan Despescu, în perioada 12-15 august, peste 400 de polițiști sătmăreni au acționat pentru ca cetăţenii județului să se bucure în linişte de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.

Acționând în zonele care au cunoscut un aflux important de persoane, respectiv lăcaşurile de cult unde au avut loc manifestări religioase și locațiile în care s-au desfășurat manifestări de tip cultural-artistice, ori în zonele de agrement, polițiștii care au asigurat menținerea unui climat de siguranță civică, au aplicat pentru abateri de la legislația incidentă încălcării normelor de convieţuire socială, 186 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 39.000 lei.

O atenție deosebită a fost acordată traficului rutier, polițiștii rutieri acționând în puncte fixe de control instituite pe tronsoanele adiacente zonelor de manifestări, cât și în patrulări pe sectoare de drum prestabilite, pentru ca cetățenii să se deplaseze spre zonele de interes și să se întoarcă acasă în condiții cât mai sigure.

În acest context, pentru abateri de la normele rutiere, au fost aplicate în această perioadă 424 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 50.000 lei și au fost ridicate, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 17 permise de conducere.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.