Poliția: Persoanele vârstnice pot fi mai ușor ţinta unor infractori

deratizari

Infractorii dau dovadă de ingeniozitate, speculând şi profitând de bunăvoinţa în special, a persoanelor vârstnice, uşor vulnerabile.

Sub pretextul că sunt fie angajaţi ai primăriei fie ai unor societăți care efectuează activităţi de deratizare, există posibilitatea ca persoane necunoscute să pătrundă, cu permisiunea proprietarilor, în imobile, solicitând bani pentru serviciile prestate, scopul fiind acela de a observa locul în care potențialele victime îşi păstrează banii.

Specificul acestui mod de operare constă în faptul că infractorii acţionează în grup de două sau mai multe persoane, unul/unii distrag atenţia victimei, în timp ce altul/alţii sustrag banii.

În vederea prevenirii producerii de victime ale acestor infractori, polițiștii le recomandă persoanelor vârstice să nu permită accesul unor astfel de oameni în imobile. Chiar dacă deţin asupra lor legitimaţii, acestea pot fi false, scopul acestora este unul foarte precis, furtul unor sume de bani sau chiar bunuri din imobile.

Este cunoscut faptul că primăriile efectuează astfel de activități doar în spații publice, iar societăţile ce efectuează activităţi de deratizare, dezinfecţie sau dezinsecţie se deplasează la domiciliul clientului doar în baza unei solicitări.
În orice situaţie în care persoane necunoscute se prezintă la uşa dumneavoastră, pretind că sunt angajaţi ai unor instituţii publice sau societăţi comerciale şi astfel, doresc să pătrundă în imobil, verificarea acestor este foarte uşoară prin apelarea telefonică a instituţiei/societăţii unde aceştia susţin că sunt angajaţi, probând astfel, dacă scopul lor este unul legitim şi justificat.

Dacă sunteţi victima unei infracţiuni de acest gen încercaţi să reţineţi cât mai multe dintre semnalmentele autorilor şi solicitaţi urgent sprijinul Poliţiei, folosind numărul unic 112.

Un Comentariu la "Poliția: Persoanele vârstnice pot fi mai ușor ţinta unor infractori"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.