Recital de chitară și lăută la Castelul din Carei (Foto)

Marţi, 9 august, începând cu ora 18.00, la Castelul Károlyi a avut loc recitalul de lăută şi chitară susţinut de Costin Soare, unul dintre cei mai activi și apreciați chitarişti ai generaţiei sale.

Programul a cuprins atât compoziții specifice epocii renascentiste, interpretate la lăută, precum „Non dite mai” de Valentin Bakfark sau „Can she excuse” de John Dowland, cât și compoziții pentru chitară clasică, mai ales de origine spaniolă sau latino-americană precum „Asturias” de Isaac Albeniz, „Recuerdos de la Alhambra” de FranciscoTárrega sau „Danza brasileira” de Jorge Morel.

Prezentatorul evenimentului a fost Sebastian Crăciun.

Evenimentul s-a desfășurat în cadrul celei de-a IV-a ediţii a Turneului Naţional „Muzica în Palatele României”, în cadrul căruia Costin Soare susţine recitaluri de lăută şi chitară în palate şi castele din ţară, precum: Castelul Peleş, Palatul Brâncovenesc de la Mogoşoaia, Castelul Strudza de la Miclăuşeni, Cetatea Făgăraşului sau Palatul Culturii din Iaşi.

Recitalul a fost organizat de Asociaţia Cultural-Sportivă „Pro Valores”, cu sprijinul Primăriei municipiului Carei, Direcţiei de Cultură din oraș, Centrului de Promovare a Turismului Cultural „Gróf Károlyi”.

Soare 1

Soare 2

Soare 6

Soare 7

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.