Manuale gratuite pentru elevii claselor a XI-a şi a XII-a

manuale

Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a finalizat negocierile cu editurile care deţin manuale şcolare pentru clasele a XI-a şi a XII-a în portofoliile lor editoriale.

În urma aprobării de către ministrul Mircea Dumitru a procedurii de asigurare a manualelor gratuite pentru elevii claselor a XI-a şi a XII-a, Ministerul Educaţiei achiziţionează necesarul total de circa 3.600.000 de manuale. Pentru 3.300.000 de titluri, oferta fermă a editurilor, negociată săptămâna trecută, acoperă solicitările unităţilor de învăţământ. Pentru alte circa 300.000 de titluri, şcolile vor alege dintre manualele pentru care există ofertă fermă iar ministerul le va achiziţiona. Suma totală de achiziţie negociată şi agreată este de aproximativ 30 milioane lei.

În cursul acestei săptămâni, editurile vor primi comenzi ferme, iar contractele vor fi semnate săptămâna viitoare de fiecare inspectorat şcolar judeţean.

Conform prevederilor Legii Educaţiei, elevii şi profesorii din învăţământul de stat şi din învăţământul obligatoriu particular acreditat/autorizat beneficiază de manuale şcolare gratuite, atât pentru învăţământul în limba română, cât şi pentru cel în limbile minorităţilor naţionale, în condiţiile legii.

Un Comentariu la "Manuale gratuite pentru elevii claselor a XI-a şi a XII-a"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.