Laura Bretan cere ajutorul fanilor ca să-i dea gata pe americani (Video)

Câștigătorea ediției din acest an al show-ului „Românii au talent”, Laura Bretan, cere ajutorul fanilor săi pentru etapa următoare a concursului „America’s Got Talent”. Laura Bretan are origini sătmărene, tatăl acesteia, Petru Bretan, este din localitatea Vama, iar mama, Rahela, din Hațeg.

Laura Bretan s-a aflat printre cei 12 concurenţi care au evoluat pe scena de la Dolby Theatre din Los Angeles, pentru a deschide primele gale live din cel de-al 11-lea sezon al emisiunii „America’s Got Talent”, produsă şi difuzată de postul de televiziune NBC.

Adolescenta dorește să uimească publicul și în etapa următoare astfel că şi-a întrebat adimiratorii ce o sfătuiesc să interpreteze pe scenă.

„Bună seara, dragii mei dragi! Ce cântec credeți că ar fi bine să interpretez în etapa următoare? Ghiciți?”, a scris Laura pe reţeaua de socializare.

Admiratorii Laurei au venit cu propuneri, dar tânăra nu s-a decis încă asupra piesei. Astfel, oamenii i-au propus piese de-a lui Mozart, Andrea Bocelli, Celine Dion sau o melodie din coloana sonoră din filmul „Fantoma de la operă”. Cele mai propuse au fost melodiile „I dreamed a dream”, „You raise me up” sau „Lie, ciocârlie!”.

Vă reamintim că în semifinalele show-ului de talente din SUA, Laura a interpretat piesa de „The Prayer”, jurații copleșind-o cu cuvinte de laudă care au făcut-o pe tânără să plângă de emoții.

La începutul lunii iunie, Laura Bretan a câştigat marele premiu, în valoare de 120.000 de euro, în finala celui de-al şaselea sezon al emisiunii de divertisment „Românii au talent”.

Laura Bretan

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.