Adolescent snopit în bătaie la ștrandul din Mihăieni

bataie

Polițiștii au fost solicitați să intervină duminică, 31 iulie, pentru aplanarea unui scandal iscat în incinta ștrandului din Mihăieni. Oamenii legii au fost sesizați chiar de către administratorul stațiunii.

Ajunși la fața locului, polițiștii au identificat persoana vătămată ca fiind un minor de 17 ani, domiciliat în comuna Beltiug, care, în urma unor discuții contradictorii pe care le-a avut cu un bărbat, a fost lovit de mai multe ori cu pumnul în zona capului și a feței de către acesta, provocându-i leziuni la nivelul ochiului drept.

Din verificările efectuate de către polițiști, agresorul a fost identificat. Este vorba despre M. I. de 48 de ani, domiciliat în municipiul Baia Mare, care va fi cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

Pentru efectuarea de investigații medicale de specialitate, victima a fost transportată de către o ambulanță la Urgențele Spitalului Județean Satu Mare.

Un Comentariu la "Adolescent snopit în bătaie la ștrandul din Mihăieni"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.