Accident cu un mort și șase răniți între Acâș și Supur (foto)

O femeie a murit iar alte șase persoane au suferit răni grave în urma unui accident de circulație ce a avut loc azi, 1 august, în jurul orei 17.00, între localitățile Acâș și Supur.

Din ancheta efectuată de polițiști reiese că ajuns într-o curbă, șoferul unui microbuz plin cu pasageri, a pierdut controlul volanului, a ieșit de pe carosabil, s-a dat de mai multe ori peste cap după care s-a oprit într-un lan de porumb. Microbuzul era condus de un bărbat de 44 de ani din Zalău. Aceștia se deplasau dinspre Satu Mare spre Zalău.

Șase persoane au fost grav rănite, iar o femeie a decedat, toți fiind pasageri în microbuz. Femeia care a murit avea 48 de ani și este din Zalău.

O altă femeie a fost aruncată pur și simplu din microbuz, când mașina s-a dat peste cap. Starea acesteia este critică.

La fața locului s-au deplasat șase ambulanțe SMURD, echipaje de la Poliție, trei echipaje de la Serviciul de descarcerare din cadrul ISU „Someș” Satu Mare, dar și echipaje de la Serviciul Județean de Ambulanță.

Persoanele rănite au fost transportate la Urgențele Spitalului Județean.

Șoferul microbuzului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Vom revenii cu detalii.

Sursa foto: Ovidiu Domide

accident4

accident5

poza accident1

accident6

accident7

 

Un Comentariu la "Accident cu un mort și șase răniți între Acâș și Supur (foto)"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.