30 jandarmi au fost astăzi înaintați în grad la termen

jandarmi

Ziua de 1 august, reprezintă pentru jandarmi, o zi foarte importantă, deoarece alături de Ziua Armei și de celelalte sărbători din cursul anului, este ziua în care după îndeplinirea atribuțiilor de serviciu și parcurgerea stagiului în grad, militarii jandarmi sunt avansați în treapta ierarhică următoare.

Jandarmeria sătmăreană este în sărbătoare prin faptul că, un număr de 30 jandarmi, din care patru ofițeri și 26 de subofițeri sunt recompensați cu înaintarea în gradul următor.
Acesta este rezultatul a trei, patru sau cinci ani de muncă, fiind totodată confirmarea maturității profesionale și a dezvoltării capacităților operaționale în domeniul ordinii și siguranței publice.

Ceremonia militară organizată cu prilejul avansării în grad la termen a unui număr de 30 de jandarmi ai IJJ Satu Mare a avut loc astăzi, 1 august, începând cu ora 09.00, la sediul unității.

În cadrul ceremoniei, colonelul Vasile Bocea a dat citire Ordinului Ministrului de avansare în grad a patru ofițeri și a celor 26 de subofițeri.

Înmânarea noilor însemne de grad și felicitarea celor avansați s-a făcut de către inspectorul șef al unității, care a transmis pe rând felicitări jandarmilor avansați astăzi pentru munca depusă, rezultatele bune pe care le-au obținut și profesionalismul dovedit de-a lungul timpului.

Lista celor aavnsați:

În gradul de locotenent

— Sublocotenent CORDOȘ IOAN-SEBASTIAN;
— sublocotenent GÎSCĂ COSMINA-ELENA;
— sublocotenent PERENI OCTAVIAN-PETRU-ALEXANDRU;
— sublocotenent ROB TUDOR-IONUȚ;

În gradul de plutonier adjutant șef

— plutonier adjutant BUGA MIRCEA-VASILE;
— plutonier adjutant COZMA OVIDIU-DUMITRU;
— plutonier adjutant RACOLȚA MIRCEA-CLAUDIU;
— plutonier adjutant TRENEA GHEORGHE;
— plutonier adjutant VIDA GHEORGHE-DOREL;

În gradul de plutonier adjutant

— plutonier major HOJBOTĂ PAVEL-LUCIAN;

În gradul de plutonier major

— plutonier CHERECHEȘ CIPRIAN-PAUL;
— plutonier CHIȘIU IULIU-CORNEL;
— plutonier COSMA CRISTIAN;
— plutonier DONCA SERGIU-IOAN;
— plutonier MITRAȘCA ALIN-IOAN;
— plutonier PERENYI LUCIAN-ADRIAN;
— plutonier STEER-COSTIN MARIUS;
— plutonier SZEGEDI ZSOLT-ANDRAS;
— plutonier ȘEREȘ SILVIU-IOAN;
— plutonier TĂMÂIAN CIPRIAN-VASILE;
— plutonier ȚIPROC ADRIAN-CĂLIN;
— plutonier VEZENTAN ALIN-IONUȚ;

În gradul de plutonier

— sergent major BĂRBOS VLĂDUȚ-VASILE;
— sergent major BENEDEK MARIUS-ANDREI;
— sergent major MĂGUREAN CORNEL-GABRIEL;
— sergent major POP DANIEL-DARIUS;
— sergent major ROBAȘ DANIEL-IOAN;
— sergent major SOGOR CAROL;
— sergent major ȘUGAR ANDREI-ALIN;
— sergent major ȚIPLEA RĂZVAN-MARIUS.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.