Absolvenții care se angajează cu program normal de lucru, pentru mai mult de 12 luni, pot beneficia de o primă de încadrare, reprezentând o sumă egală cu valoarea indicatorului social de referință în vigoare la data încadrării.
Dacă un absolvent se angajează cu program normal de lucru, în perioada de acordare a indemnizației de șomaj poate beneficia de o sumă egală cu indemnizația de șomaj la care ar fi avut dreptul, până la expirarea perioadei de acordare a acesteia, daca nu s-ar fi angajat. Condiția este să se mențină raporturile de muncă sau de serviciu pentru o perioadă de cel puțin 12 luni de la data angajării.
Daca angajarea absolventului se face într-o localitate situată la o distanță mai mare de 50 de km, față de localitatea de domiciliu, acesta poate beneficia de o primă de încadrare, egală cu de două ori valoarea indicatorului social de referință în vigoare la data acordării.
Dacă angajarea acestora se face într-o localitate și urmare a acestui fapt își schimbă domiciliul, poate beneficia de o primă de instalare, reprezentând o sumă egală cu de șapte ori valoarea indicatorului social de referință în vigoare la data instalării.