Bibliovacanța la Carei

bibliovacanta1

bibliovacanta2

A intrat în tradiția Bibliotecii Municipale Carei ca în fiecare vacanță de vară să se organizeze un program de relaxare în mijlocul cărților destinat preșcolarilor și școlarilor. Programul a debutat în 11 iulie și se va încheia în 22 iulie.

Activitățile organizate zilnic pe parcursul a două săptămâni cuprind alternativ jocuri de imaginație, interpretare a personajelor din poveștile preferate, dar și legate de abilități practice precum origami și quilling. De asemenea, pe parcursul programului vor fi aduse în atenția participanților jocurile copilăriei părinților acestora: săritul corzii, a elasticului, rațele și vânătorii, tenis cu piciorul etc. și multe alte surprize pregătite de voluntarii programului și doamnele bibliotecare.

Spre surprindereacolectivului de la bibliotecă, locurile limitate din cauza spațiului s-au ocupat în totalitate încă din primele zile după lansarea înscrierilor, ceea ce ne demonstrează că programul are succes.

Ca o noutate, anul acesta activitățile se vor desfășura în două locații, atât la serviciul Biblionet al Bibliotecii Municipale Carei, cât și în curtea Centrului Cultural Carei.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.