Un sătmărean, judecător la Curtea Constituțională a României

Varga Attila

De miercuri, 13 iulie, Curtea Constituţională a României (CCR) va avea trei noi judecători, printre care și sătmăreanul Varga Attila. Aceștia vor depune jurământul de învestitură la ora 11.00 la Palatul Cotroceni.

Noii judecători ai Curţii Constituţionale sunt Livia Stanciu, Attila Varga şi Marian Enache. După depunerea jurământului, Curtea se va reuni într-o şedinţă cu uşile închise pentru a-şi alege preşedintele pentru următorii trei ani. În prezent, CCR este condusă, cu titlu de preşedinte interimar, de către Valer Dorneanu. Acesta a fost ales în funcţie după expirarea mandatului de preşedinte al lui Augustin Zegrean, în luna iunie.

Attila Varga, fost deputat UDMR, a fost numit judecător CCR pentru următorii nouă ani de către Camera Deputaţilor, la propunerea UDMR şi cu votul PSD. El îl va înlocui pe judecătorul Tudorel Toader, numit în 2007 de Camera Deputaţilor, la propunerea PNL.

Conform legii, Curtea Constituţională se compune din nouă judecători numiţi pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit. Trei judecători sunt numiţi de Camera Deputaţilor, trei de Senat şi trei de Preşedintele României. Curtea se înnoieşte cu o treime din numărul judecătorilor din trei în trei ani.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.