Sătmăreanca Oana Țimerman a pozat pentru revista „Femeia”

Oana Țimerman a pozat ca model pentru revista „Femeia”, astfel că frumoasa sătmăreancă poate fi văzută atât pe coperta cât și în interiorul publicației aferente lunii iulie. Revista poate fi cumpărată, începând din 28 iunie, de la chioșcurile de ziare din țară. Oana Țimerman este un nume cunoscut în lumea modei autohtone dar și internaționale.

„Acum lucrez ca model freelancer, locuiesc în București și colaborez cu Agenția Avenue Models din capitală. Această agenție m-a propus pentru „Femeia”. Într-adevăr s-a întâmplat totul foarte repede. Eram la sediul agenției și discutam despre proiecte cu managera de la Avenue. Mi-am exprimat și dorința de a poza pentru reviste, iar aceasta a sunat imediat la revista „Femeia” pentru a verifica dacă s-au făcut propunerile pentru publicația lunii iulie la rubrica de modă. Urma să se stabilească în ziua respectivă și m-a propus și pe mine și am fost aleasă. Ședința foto s-a desfășurat în doar 4 ore și totul s-a întâmplat la nivel profesional și m-am simțit foarte bine. Am fost încântată de ținutele alese și mulțumesc echipei pentru pozele reușite”, a declarat pentru Sătmăreanul, Oana Țimerman.

Frumoasa sătmăreancă lucrează în domeniul modelling-ului din 2009, și de-a lungul anilor a avut contracte în Paris, Milano, Turcia, Grecia, New York, China, „în urma cărora am acumulat experiență și am alcătuit un book de model bogat”, spune Oana.

În noul număr al revistei „Femeia”, care din 28 iunie se poate cumpăra de la chioșcurile de ziare, puteți citi despre decorațiunile casei, propunerile de călătorie, alegerea destinației în funcție de zodie, pregătirea animalelor de casă pentru voiaj, dieta pentru plajă, sfaturile de conectare la natură, machiajul specific verii, recomandări de alegere a pălăriei și a ochelarilor de soare, etc.

revista

Oana1

Oana2

Oana3

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.