StreetMusic Festival, a cucerit publicul din Carei (Foto)

Joi, 30 iunie, la Carei a avut loc „Ziua Zero” a StreetMusic Festival care se desfășoară în perioada 1-3 iulie la Satu Mare. Evenimentul s-a bucurat de prezența unui public numeros, iubitor de muzică.

La Amfiteatru, pe scena Polipol, manifestarea a debutat cu Mister Nicu, care a reușit să adune în jurul său un număr impresionant de copii, care au dansat și au cântat alături de primul invitat al serii. Apoi au urmat două concerte: al sătmărenilor de la Ash Band (cel mai apreciat recital al festivalului) și a celor de la Pojekt Akustik din Ungaria, ambele formații interpretând atât piese proprii, cât și prelucrări din repertoriul internațional, într-o formă acustică și semi-acustică.

Pe platoul din fața Monumentului Ostașului Român au evoluat tinere talente ale muzicii ușoare careiene: Castelanii Acoustic Project ( Borbey Patricia, Deak Alina, Latiș Larisa, Latiș Mălina, Pop Niculina, acompaniate la chitară și pian de către prof. Szűcs József), precum și Vitéz Julia & Putovits Ábel acoustic project.

Careienii au reușit să cucerească publicul prezent prin originalitate, talent și calitatea repertoriului ales. Cei prezenți avut parte și de două recitaluri surpriză, susținute de Maria Koponyi, cea mai tânără solistă a Castelanilor din anii 60 și Nagy Anita, una dintre cele mai apreciate soliste de muzică ușoară a Centrului Cultural Carei.

Evenimentul de la Carei a fost realizat de către Asociația Tinerilor Sătmăreni și Direcția de Cultură Carei, cu sprijinul DRÄXLMAIER Group, Polipol și a altor parteneri.

stree 0

stree 3

stree 4

stree 5

stree 6

street 2

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.