A încălcat toate regulile de circulație

amenzi

Duminică, 26 iunie, în jurul orei orei 16.45, polițiștii din Negrești-Oaș, au oprit în trafic pe strada Luna din localitate un autoturism cu numere de înmatriculare străine, care tracta o remorcă.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că cel de la volan, G. C. de 46 de ani din Negrești-Oaș, nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule, autoturismul pe care îl conducea nu avea drept de circulație în România, iar remorca nu era înmatriculată.

La testarea cu aparatul alcooltest, acesta a indicat pentru conducătorul auto o concentrație de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i astfel recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

A fost întocmit un dosar penal în care cel în cauză este cercetat pentru săvârșirea a patru infracțiuni, respectiv: conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului, conducere fără permis, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul înmatriculat în alt stat dar fără drept de circulație pe teritoriul României și punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.