Asociația „Stea” susţine înfiinţarea Avocatului Copilului în România

Trauriges M‰dchen, 7 - sad girl Credit: McPhoto/face to face
Trauriges M‰dchen, 7 – sad girl
Credit: McPhoto/face to face

În România, doi copii sunt, în medie, victime ale unei forme de abuz în fiecare oră. Potrivit datelor Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA), doar în primele şase luni ale anului 2015, au fost înregistrate 6.736 astfel de cazuri, dintre care 1.555 s-au soluţionat prin includerea copiilor în sistemul de protecţie specială de stat sau privat.

Numărul este în creştere de la an la an. Comparativ cu aceeaşi perioadă, în 2014 erau înregistrate 6.454 de cazuri, în timp ce în 2013 şi 2012 numărul acestor situaţii era situat sub 6.000. Cele mai frecvente situaţii de încălcare a drepturilor copilului, în cadrul familiei, sunt neglijarea, abuzul emoţional şi abuzul fizic. Acestora li se adaugă cazurile de exploatare sexuală, exploatare prin muncă sau în comiterea unei infracţiuni.

În acest context, astăzi, 21 iunie, pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor se află discutarea unei propuneri legislative de înfiinţare a instituţiei Avocatului Copilului ca autoritate publică autonomă şi independentă faţă de orice altă autoritate publică, care veghează la respectarea drepturilor copilului definite în Constituţia României, Convenţia cu privire la drepturile copilului şi alte prevederi legale.

Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil a cărei membră este și Asociația „Stea” militează de mai bine de zece ani pentru înfiinţarea acestei instituţii. Asociația „Stea” susţine orice iniţiativă care aduce în spaţiul public crearea instituţiei Avocatul Copilului.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.