Natalia Oneț, invitata Ambasadei Statelor Unite ale Americii

„Miss World România” 2015, sătmăreanca Natalia Oneț, a fost invitată zilele trecute, alături de ministrul Tineretului și Sportului, Elisabeta Lipă, legenda fotbalului românesc, Gheorghe Hagi, ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, dar și de alte personalități din țara noastră, la un eveniment organizat în Constanța de Ambasada Statelor Unite ale Americii (SUA) în România.

Cu ocazia ancorării unui vas militar în portul Constanța, pe data de 12 iunie, comandantul acestuia le-a oferit reprezentanților României un tur special al vaporului. La eveniment a participat și ambasadorul SUA în România.

„A fost o onoare pentru mine să particip în calitate de „Miss World Romania 2015” la evenimentul organizat de Ambasada Americii în România, alături de doamna Elisabeta Lipa – Ministrul Tineretului și Sportului și de legenda fotbalului românesc – domnul Gică Hagi, precum și alte personalități din lumea politică și a sportului”, spune frumoasa sătmăreancă.

Astfel, Natalia Oneț, ca invitată specială la acest eveniment, a avut astfel prilejul să facă un tur al vasului militar, alături de nume marcante ale politicii și sportului din România.

„Am fost invitata Ambasadei Americii împreună cu alte personalități din politică și sport. Un vas militar a ancorat în portul Constanța, iar comandatul american ne-a oferit un tur special al navei împreună cu ambasadorul SUA. Apoi, a avut loc și o recepție de bun venit a vasului”, a declarat pentru Sătmăreanul, Natalia Oneț.

Reprezentanta României la „Miss World” 2015, sătmăreanca Natalia Oneț, a primit titlul de „Miss World East Europe”, în cadrul celui mai important concurs de frumusețe, competiție a cărei finală s-a desfășurat în decembrie anul trecut, în China. De asemenea, frumoasa sătmăreancă a fost premiată cu un contract de modelling în valoare de 30.000 de euro, pentru un an, oferit de o agenţie de profil din China.

Sătmăreanca noastră locuiește de mulți ani în capitală, acolo unde a absolvit Facultatea de Biologie cu specializarea Ecologie și Protecția mediului din cadrul Universității din București și masteratul în turism.

Natalia Onet si Hans Klemm

Natalia Onet

Natalia Onet2

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.