Jandarmii, în mijlocul elevilor de la Şcoala „Grigore Moisil”

Violenţa, cu toate formele ei, este o realitate care îşi face simţită prezenţa din ce în ce mai mult în societate, chiar şi în şcoală, unde există un nivel de indisciplină inerent, ca rezultat al faptului că elevii sunt la o vârstă la care sunt tentaţi să treacă peste reguli, iar această indisciplină poate duce la un comportament violent.

Pornind de la acest considerent, marţi, 14 iunie, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Satu Mare a desfăşurat acţiuni de prevenire a violenței la clasa a VI-a C din cadrul Școlii Gimnaziale „Grigore Moisil” din Satu Mare. Scopul acţiunii a fost acela de a sprijini demersul educaţional, în sensul creşterii şi educării elevilor într-o societate fără violenţă. De asemenea, acţiunea şi-a propus să prevină victimizarea elevilor.

Elevii clasei a VI-a C împreună cu diriginta Nadia Pop şi directorul școlii, profesorul Claudiu Mondici i-au primit pe jandarmi și le-au ascultat recomandările referitoare la normele de conduită atât pe timpul cât sunt la şcoală, cât şi în timpul lor liber, acasă sau pe stradă.

După prezentarea aspectelor teoretice, oamenii legii au urmărit atragerea audienţei spre dialog şi expunerea propriei păreri cu privire la violenţă şi la modul in care trebuie să acţioneze atunci când sunt provocați. Elevilor le-au fost prezentate diferite aspecte referitoare la modul în care trebuie să evite formele de violenţă și modul corect de acțiune în cazul în care sunt martori sau chiar victimele unor comportamente agresive.

Un aspect esenţial al acestei acţiuni a fost conştientizarea elevilor cu privire la faptul că a fi violent nu înseamnă a fi puternic şi totodată „Violenţa nu te face mai puternic !”.

Demersul teoretic al jandarmilor a fost sprijinit de materiale didactice special pregătite pentru elevi.

Elevii au participat cu interes la momentele interactive prezentate de mr. Camelia Lucuţ şi plt. adj. șef Bujor Cîmpianu.

jandarmi1

jandarmi2

jandarmi3

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.