Festival folcloric pentru copii, în comuna Odoreu (Foto)

Căminul Cultural din Odoreu a fost duminică, 12 iunie, gazda celei de-a V-a ediții a Festivalului folcloric județean pentru copii și preșcolari „Deschideți porțile mari!”. La eveniment a participat și primarul comunei gazdă, Dumitru Pop.

La acest festival s-au înscris 17 formații cuprinzând peste 200 de copii de la grădinițele din: Tășnad, Târșolț, Valea Seacă, Roșiori și Odoreu (Grădinița cu Program Săptămânal „Floarea de lotus”). Din municipiul Satu Mare au participat copii de la grădinițele nr. 1, 7, 9, 11, 13, 33, respectiv de la Grădinițele cu Program Prelungit (GPP) „Voinicelul” și „Mondiala”.

Concursul s-a desfășurat pe trei secțiuni: „Formații de dans și coregrafice”, „Interpretare vocală” și „Jocuri din folclorul copiilor”.

O parte din activități s-au desfășurat în cadrul unor ateliere de lucru: confecționare de obiecte, pictură pe sticlă, etc.

„Marele Premiu” a fost câștigat de GPP nr. 11 din Satu Mare (Secțiunea „Jocuri din folclorul copiilor”.

În continuare vă prezentăm câștigătorii primelor trei locuri, pentru fiecare secțiune în parte:

Secțiunea „Interpretare vocală”:

Locul I

Horea Dimofte (GPP nr. 1 Satu Mare)

Locul II

Emma Tuna Psiang (GPP nr. 1 Satu Mare)

Locul III

Darius Bota (GPP nr. 33 Satu Mare)
Sara Molnar (GPP „Voinicelul” Satu Mare)

Secțiunea „Formații coregrafice”:

Locul I

GPP „Mondiala” Satu Mare

Grădinița cu Program Normal (GPN) Valea Seacă

Locul II

GPN Roșiori

Locul III

GPP nr. 7 Satu Mare
GPP nr. 9 Satu Mare

Secțiunea „Jocuri din folclorul copiilor”:

Locul I

GPP nr. 1 Tășnad

Locul II

GPP nr. 9 Satu Mare

Locul III

Grădinița cu Program Săptămânal „Floare de lotus” Odoreu

Diplome de participare:

Secțiunea „Formații coregrafice”:

GPP nr. 13 Satu Mare

Secțiunea „Interpretare vocală”:

Antonia Dumitru (GPP „Voinicelul” Satu Mare)
Cintia Fodor (GPP „Voinicelul” Satu Mare)

Grup vocal

GPN Valea Seacă.

Festivalul folcloric a fost organizat de Consiliul Județean, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, respectiv de Primăria și Consiliul Local din Odoreu.

Odoreu2

Odoreu3

odoreu4

Odoreu5

Odoreu6

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.