Ziua Voluntarilor STEA

Asociatia Stea

Pentru că numai prin implicare putem construi o lume mai bună în jurul nostru, Asociația „Stea” invită persoanele interesate să descopere o serie de noi oportunități de voluntariat printr-un eveniment de cunoaștere, formare, dezbatere și schimb de experiență cu voluntari din România și din Franța.

Vineri, 10 iunie, de la ora 14.00, centrul de zi situat în Satu Mare Bulevardul Octavian Goga nr. 14, își deschide porțile pentru toți cei pentru care dezvoltarea personală, altruismul și atitudinea pro-activă reprezintă repere importante în viață. La „Ziua Voluntarilor STEA” participanții sunt așteptați la un program interactiv ce cuprinde o inițiere în domeniul animației socio-educative, prezentări ale diferitelor tipuri de activități în care se pot implica voluntarii, dezbateri și schimburi de experiență cu privire la beneficiile și impactul acțiunilor de voluntariat.

„Asociația Stea s-a născut prin voluntariat, iar acesta continuă să fie o valoare de bază a organizației noastre pe care o promovăm cu multă pasiune fiind convinși de puterea sa de a schimba lumea în bine. Voluntariatul aduce multiple beneficii celor ce se implică fiind o adevărată cale de a-și dezvolta abilități și competențe importante pe plan personal și profesional, de a cunoaște oameni și culturi noi și de a participa activ la dezvoltarea societății”, a declarat Cristina Bala, director al Asociației „Stea” și inițiatoarea proiectului.

„Ziua Voluntarilor STEA” se desfășoară în cadrul „Campaniei de promovare a cetățeniei active, a voluntariatului și a responsabilității sociale” din proiectul „Grădina STEA”. Proiectul este sponsorizat de Fundația PACT cu suținerea financiară a OMV Petrom în cadrul programului de finanțare „Idei din Țara lui Andrei”.

La eveniment participă un grup de șapte voluntari studenți francezi din cadrul Asociației „Graines en Vie” din Angers (Franța) aflați într-o misiune de solidaritate internațională desfășurată ca partea a pregătirii lor universitare în domeniul „Concepere și realizare de proiecte umanitare” și alți cinci voluntari francezi aflați în serviciu civic la Asociația „Stea”.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.