Tabără gratuită pentru copiii cu dizabilități

tabara

Ministerul Tineretului şi Sportului organizează o tabără gratuită pentru preşcolarii, elevii şi studenţii cu dizabilități. Pentru anul 2016 Satu Mare are alocat un număr de cinci locuri.

Cererea pentru acordarea unui loc de tabără gratuit se depune însoţită de o copie după documentul care atestă gradul de handicap şi o adeverinţă emisă de unitatea de învăţământ care să ateste încadrarea într-o formă de învătământ, la sediul DJST Satu Mare, str. Vasile Conta nr. 2/1 (intrarea de pe strada Paris).

Cererea poate fi depusă atât de părintele sau reprezentantul legal al persoanei cu handicap cât şi de un reprezentant al unităţii de învăţământ de care aparţine. În cazul studenţilor cererea poate fi depusă personal sau prin reprezentant.

În urma centralizării cererilor şi a verificării documentaţiilor direcţia va aproba desfăşurarea taberei în limita bubetului aprobat.

Pentru anul 2016 Satu Mare are alocat un număr de cinci locuri. Persoanele care nu au mai beneficiat de un astfel de program în anii anteriori vor avea prioritate la selecţie, un alt criteriu de selecție fiind „primul venit primul servit”.

Perioada de depunere a cererilor este 6-30 iunie.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.