Petrecere cu zâne, clovni și pitici, de 1 Iunie, la Negrești-Oaș (Galerie foto)

Muzeul în aer liber din Negrești-Oaș a fost „invadat” de copii, clovni, zâne și pitici care au sărbătorit azi, 1 iunie, Ziua Copilului. La acțiunea organizată de Primăria și Consiliul Local Negrești-Oaș, Casa de Cultură Orășenească și Muzeul Țării Oașului în parteneriat cu instituţiile de învăţământ din oraş au participat aproximativ 2.000 de preșcolari și elevi. La eveniment a fost prezent și primarul orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca.

Maratonul de acțiuni a început încă de la primele ore ale dimineții, când elevii școlilor din Negrești-Oaș au avut ocazia să devină primari în cadrul acțiunii „Ziua porților deschise”. Șase elevi au luat loc pe rând pe scaunul primarului Aurelia Fedorca şi au fost invitați să vină cu idei și sugestii pentru a îmbunătăți viața negreștenilor.

De asemenea, preșcolarii și elevii au participat la Carnavalul copiilor organizat în Muzeul în aer liber. Cei mai mici s-au pictat pe față, cei mai mari au creat și au prezentat în standurile școlilor diferite obiecte confecționate manual și cu toții au cântat, s-au distrat și au dansat.

Totodată, copiii au asistat la un spectacol oferit de Teatrul de Nord Satu Mare, apoi la cel susținut de Ella Bella și prietenii ei din YupiLandia, după care au urmat recitalurile copiilor de la Grădinița cu program prelungit nr. 1, Grădinița cu program prelungit nr. 7, Şcoala Gimnazială Nr. 1, Şcoala Gimnazială Nr. 3, Liceul Teoretic, Liceul Tehnologic „Ioniţă G. Andron” și Clubul copiilor.

„Când vezi copiii fericiți te simți împlinit. Așa m-am simțit eu azi alături de toți părinții și bunicii din Negrești-Oaș. Fericiți de fericirea copiilor noștri care au petrecut o zi de poveste în Muzeul în aer liber. Împreună am avut o zi superbă. La mulți ani tuturor copiilor! Părinților, bunicilor și străbunicilor vă doresc să vă ajute Bunul Dumnezeu să îi creșteți frumos și să vă bucurați de ei”, a declarat primarul Aurelia Fedorca.

Copiii au primit de la organizatori baloane colorate, dar și înghețată și dulciuri.

copii

copii1

copii2

copii3

copii4

copii5

copii6

copii7

copii8

copii9

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.