Avem șapte urși în județul Satu Mare

ursi

În județul Satu Mare avem șapte urși bruni, 21 de lupi și 113 pisici sălbatice, reiese din evaluarea faunei realizată în perioada 8-22 aprilie de către Direcţia Silvică, Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AJVPS), AVPS Ariana 2006 Foieni, AV Silvatica, AV Valea Bercului, AV Oaş şi AVP Certeze în calitate de gestionari ai fondurilor cinegetice și de Agenţia pentru Protecţia Mediului.

Populaţiile de carnivore din judeţul Satu Mare, înregistrate în urma evaluărilor din anul 2016, cuprind șapte urşi bruni înregistrați în fondurile cinegetice nr. 4 Negrești, 5 Racșa și 3 Huta-Certeze, iar la nivelul județului s-au mai inventariat 21 de lupi şi 113 pisici sălbatice. Comparativ cu anul 2015 se constată o menținere a populației de urs brun la același nivel în timp ce la lup și pisică sălbatică s-a înregistrat o scădere a populațiilor dar acestea se mențin peste nivelele optime deci nu este afectată starea de conservare favorabilă a acestor specii de carnivore.

Aceste carnivore trăiesc în regiunile montane şi de deal acoperite cu păduri. Sunt strict protejate prin lege şi vânarea lor se poate face numai prin obţinerea de derogări de la Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice. Pentru sezonul de vânătoare 15 mai 2016 – 14 mai 2017, nu s-au făcut propuneri de plafon maxim de intervenție pentru aceste specii de carnivore.

Prin aceste evaluări anuale și prin nivelul propunerilor de plafon maxim de intervenție se urmăreşte menţinerea populaţiilor de carnivore mari la un nivel optim care să le asigure supravieţuirea în cadrul ecosistemelor din judeţul Satu Mare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.