Marș antifumat la Satu Mare (Galerie foto&video)

Un grup de voluntari de la Crucea Roșie Satu Mare și-au dat azi, 31 mai, întâlnire în fața magazinului Someșul, de unde au pornit într-un marș antifumat. Scopul acțiunii a fost de a-i convinge pe sătmăreni să renunțe la țigări.

Acțiunea a fost organizată cu ocazia „Zilei Mondiale Antifumat”, marcată anual în ziua de 31 mai.

Voluntarii, costumați în negru și cu fețele mai închise la culoare pentru a-i simboliza pe cei care fumează, iar alții în culori deschise și cu obrajii roșii, semnificând sănătatea nefumătorilor, au străbătut zona centrală a municipiului Satu Mare.

Din coreografia creată de voluntari nu putea lipsi nici „moartea”, simbolizată printr-un tânăr costumat în negru, cu fața scheletică și cu o coasă în mână.

De asemenea, doi tineri purtau un sicriu făcut din cutii de țigări, iar fetele care reprezentau fumătoarele, mergeau înlănțuite, simbolizând dependența de acest viciu.

Scena a avut și un moment mai distractiv, când unul dintre copiii aflați în Centrul Nou a strigat după tineri că „Moartea nu are adidași”, văzându-l încălțat în stil sport pe cel care simboliza sfârșitul vieții.

Grupul de voluntari a pornit pe Aleea „Corneliu Coposu”, au făcut înconjurul parcului din Piața Libertății, iar apoi au revenit în Centrul Nou.

mars1

mars2

mars3

mars4

mars5

mars6

mars7

mars8

mars9

mars10

mars11

mars12

mars13

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.