Mega Mall-ul NEPI, blocat temporar

NEPI

În cadrul ședinței de astăzi, 26 mai, consilierii municipali au aprobat revocarea hotărârii din 31 martie 2016, prin care erau scoase la licitație terenurile de pe strada Digului, suprafețe pe care NEPI ar fi dorit să construiască Mega Mall-ul din Satu Mare.

În urma acestei decizii, Primăria nu mai poate vinde acele terenuri, iar NEPI trebuie să aștepte, deoarece, cel puțin deocamdată, compania nu poate cumpăra terenul pe care dorea să-și dezvolte investiția.

Revocarea hotărârii din 31 mai a fost votată în unanimitate de către toți consilierii prezenți la ședința de astăzi.

Potrivit expunerii de motive aferentă proiectului din data de 31 martie, acesta a fost propus spre revocare de către Prefectura Satu Mare după ce s-a constatat „nelegalitatea acesteia datorită faptului că nu există o deplină concordanţă între cuprinsul hotărârii de consiliu local, anexele hotărârii, documentele premergătoare acesteia (raportul compartimentului de resort) şi extrasul CF 176277 Satu Mare din documentaţia prezentată spre aprobare Consiliului Local Satu Mare. Faţă de cele arătate mai sus, pentru a evita un litigiu între municipiul Satu Mare şi Insituţia Prefectului, propunem spre analiză şi aprobare Consiliului Local al Municipiului Satu Mare proiectul de hotărâre ce are ca obiect revocarea Hotărârii consiliului local nr. 77/31.03.2016 privind vânzarea prin licitaţie publică deschisă a unor imobile teren proprietatea privată a municipiului Satu Mare, situate în zona străzii Digului”.

Proiectul va fi reluat, cel mai probabil, după ce vor fi rezolvate problemele juridice legate de terenurile din zonă.

Un Comentariu la "Mega Mall-ul NEPI, blocat temporar"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.