Dumitru Pop, dezamăgit de rezultatul concursului „Cea mai curată și bine gospodărită comună”

13288867_1136271616423461_1728480567_n

Primarul comunei Odoreu, Dumitru Pop, este nemulțumit de rezultatul concursului „Cea mai curată și bine gospodărită comună” din județul Satu Mare. De altfel, la festivitatea de premiere ce a avut loc astăzi, 26 mai, între edilul din Odoreu și președintele Consiliului Județean (CJ) Adrian Ștef a avut loc și un scurt schimb de replici.

„Mulțumesc, domnule președinte, pentru străduința pe care v-ați dat-o pentru a ne depuncta”, a spus, în fața celor prezenți, Dumitru Pop.

În replică, Ștef a spus că „sigur, nu se putea să nu spuneți ceva”.

De altfel, între prima clasată, comuna Căpleni (378 de puncte) și ocupanta locului II, comuna Odoreu (376 de puncte) au fost doar două puncte diferență.

„Domnul președinte a reușit să depuncteze comuna Odoreu atribuind 0 puncte pentru servicii sociale. În regulament, serviciile sociale trebuiau punctate pentru existența serviciilor sociale în comune. Ori, Odoreul are două case de copii. Într-adevăr, proprietara uneia dintre case e Consiliul Județean, dar acei copii sunt susținuți financiar de la bugetul comunei Odoreu, ei devin cetățeni cu buletin cu domiciliul în comuna Odoreu, sunt transportați la școală cu microbuzul școlar al comunei Odoreu și finanțarea e co-asigurată de comuna Odoreu. Și de aceea 0 puncte la comuna Odoreu pentru existența serviciilor sociale e o nedreptate. Cetățenii comunei Odoreu îi rog să-și dea seama că i-a depunctat pe ei, deși odorenii l-au votat ca președinte al CJ. Nu meritau ei acest lucru, chiar dacă cu primarul din Odoreu are domnul președinte vreo problemă personală”, a subliniat Dumitru Pop.

Adrian Ștef spune că au fost câteva discuții cu privire la modul în care s-a făcut punctajul. „Nu a avut loc o depunctare, toată lumea a fost evaluată în mod corect și unitar”, a spus Adrian Ștef.

Membru în comisia de evaluare, consilierul județean Alexandru Horvath spune că „Odoreul nu trebuia depunctat, opinia mea a fost aceeași, din păcate unul dintre consilierii județeni și-a schimbat opinia, domnul Giurcă, care, când a făcut vizita în teren a avut o opinie, după ce a trebuit să valorificăm și să punem lucrurile în curat, dânsul și-a schimbat opinia, ceea ce a dus la schimbarea clasamentului, de fapt a fost un vot 3 la 2”.

5 Comentarii la "Dumitru Pop, dezamăgit de rezultatul concursului „Cea mai curată și bine gospodărită comună”"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.