Kereskenyi Gabor: „Primarul s-a trezit să facă din nou scandal în ședința Consiliului Local”

UDMR

Candidatul UDMR pentru funcția de primar al municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, îl critică pe primarul Dorel Coica pentru câteva dintre proiectele de hotărâre introduse pe ordinea de zi al ședinței de joi, 26 mai a Consiliului Local. Kereskenyi spune că este vorba despre proiecte care vizează strategii, regulamente și organigrame „proiecte de hotărâre care au fost respinse de Consiliul Local sau atacate în instanță”.

Alături de Kereskenyi, la conferința de presă au participat și doi dintre consilierii UDMR, Maskulik Csaba și Magyar Lorand.

„Convocarea ședinței de mâine reprezintă un act huliganic din partea primarului PSD, din partea primarului încă în funcție. Când mai are zece zile de mandat, primarul s-a trezit să facă din nou scandal în ședința Consiliului Local. Mai mult decât atât, cum știți și dumneavoastră, cam 50%, sau mai mult de 50% dintre consilierii în funcție nu vor mai fi consilieri în mandatul următor, deci considerăm că nu este cazul să fie dezbătute strategii, regulamente, organigrame, și așa mai departe. Vă mărturisesc că și eu personal aș fi participat cu foarte mare plăcere la o ședință festivă, la o ultimă ședință festivă al Consiliului Local al municipiului Satu Mare care să fie urmată de inaugurarea celui de-al treilea pod, inaugurarea celor 2.000 de blocuri izolate termic, sau inaugurarea așa-zisului IT Valley pe care l-a propus domnul primar PSD în 2012, sau inaugurarea mai multor promisiuni pompoase din 2012. Dar din păcate, nu este vorba despre o ședință festivă, nu este vorba de prezentarea realizărilor ci este vorba de o nouă provocare”, spune Kereskenyi Gabor.

Candidatul UDMR la funcția de primar al municipiului Satu Mare consideră că ordinea de zi a ședinței de joi a Consiliului Local „a fost întocmită cu sfidarea aleșilor locali dar și bineînțeles a alegătorilor. Se vede de la o poștă că primarul PSD este iarăși pus pe scandal. A introdus pe ordinea de zi acele proiecte de hotărâre care au fost respinse de Consiliul Local, sau atacate în instanță. Este inacceptabilă această atitudine a primarului față de consilieri, în primul rând. Timp de patru ani, consilierii au fost jigniți. Primarul nu a fost în stare să prezinte nici un raport de activitate, nici măcar rapoartele în ceea ce privește acele excursii în niște locații exotice”.

Maskulik consideră ca fiind inadmisibil, ca un primar în funcție, să vină înainte cu 10 zile de expirarea actualului mandat și să propună modificări în organigrama Primăriei. „Primarul, dr. Coica, a avut această posibilitate să modifice organigrama. A și făcut-o în 2014. Atunci, am votat cu toții, nu eram împotrivă deoarece chiar credeam că dorește îmbunătățirea acelui aparat pe care îl conducea. Unde am ajuns? Am ajuns în situația în care organigrama a fost blocată timp de un an, avem hotărâri judecătorești definitive și irevocabile a unor decizii pot să zic proaste din partea lui, neinspirate”.

De asemenea, Maskulik s-a referit și la proiectul cu privire la ocuparea funcțiilor publice pe care o prezintă ca fiind unul depășit. „De ce se dorește să se aprobe în ultima ședință acest proiect de hotărâre? Este foarte simplu. Foarte mulți apropiați ai domnului primar sunt numiți și puși pe funcții numai pe baza unor decizii pentru că nu s-au organizat concursuri de ocupare a acestor funcții. Acuma probabil ar vrea să legalizeze aceste posturi și să fie definitivate, să fie bătuți în cuie acei oameni pentru care a promis acele posturi”, spune Maskulik.

Magyar Lorand a subliniat faptul că s-a așteptat ca ultima ședință din actualul mandat să fie una festivă, a echilibrului și nu o continuare „a circului organizat de primarul Dorel Coica”.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.