Accident mortal la ieşirea din Satu Mare (Galerie foto)

13293127_475919752604978_201485660_n

accident mortal1

accident mortal2

accident mortal3

accident mortal4

accident mortal5

Un accident de circulaţie soldat cu moartea unui tânăr de 29 de ani din Lazuri dar şi cu pagube materiale însemnate a avut loc în această după-amiază la ieşirea din municipiul Satu Mare, spre Dorolţ.

La faţa locului au ajuns echipaje de la pompieri, poliţie dar şi de la ambulanţă.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Satu Mare, Răducu Silaghi, a declarat pentru Sătmăreanul că un tânăr de 29 de ani care se deplasa cu un Opel Tigra dinspre Petea spre Satu Mare, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a intrat pe contrasens și s-a izbit de un TIR ce venea din sens opus, condus de un bărbat de 40 de ani din Carei.

În urma impactului autoturismul a ajuns în șanț, iar TIR-ul scăpat de sub control s-a oprit în câmp. Din fericire, cei doi ocupanți ai cabinei TIR-ului nu au pățit nimic.

Echipajul de la descarcerare a intervenit să scoată tânărul de 29 de ani dintre fiarele contorsionate ale maşinii, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa.

Din cauza accidentului accesul spre Vama Petea a fost blocat mai bine de o oră și jumătate.

În urma etilotestului a rezultat că șoferul TIR-ului nu consumase băuturi alcoolice.

Sursa foto: Ovidiu Domide

Un Comentariu la "Accident mortal la ieşirea din Satu Mare (Galerie foto)"

  1. Pingback: Cine este tânărul care a murit în accidentul dintre Satu Mare și Dorolț (Foto) | Satmareanul | Satmareanul

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.