„Zestrea cu tâlc”, pe scena Teatrului din Carei

Teatru Carei

Marţi, 31 mai, de la ora 18.00, în sala Teatrului Municipal Carei va avea loc premiera piesei „Zestrea cu tâlc” a Trupei „Harag Gyorgy” din cadrul Teatrului de Nord Satu Mare.

Prețul unui bilet este de 20 de lei pentru adulți, respectiv 15 lei pentru elevi și pensionari. Biletele se găsesc la Centrul Cultural Carei, de luni până vineri între orele 09.00 și 15.00.

Nu tun, ci tuntun. Firește că așa cuvânt nu există. În acest spectacol însă există chiar și ceea ce nu există. „De lăudat ne putem lăuda și cu ceea ce nu avem!” cum zice una dintre personajele poveștii. Este vorba despre un spectacol „made in Sătmar” în toată puterea cuvântului. Este o comedie țărănească plină cu poante sătmărene.

Avem de-a face o fată săracă aflată la vârsta măritișului și pe care flăcăul bogat o ia de nevastă doar dacă are zestre. Zestre însă nu este. Ei și aici intervine inventivitatea sătmărenilor: zestre nu este, dar este. Acum să fim ingenioși. Este ceea ce nu este. Mai este și câinele Bandi care a murit, săracul, și care pute ca un bursuc.

Józsi a vizitat lumea de dincolo unde îngerii se plimbă în stânga și-n dreapta și culeg iarbă calului lui Sfântu Petru. Nenea Veres Gyurka nu mai face față femeilor, dar unele s-ar mulțumi numai să fie bâzâite de el. Așadar, viața nu e ușoară …

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.