Spectacolul Svejk, în noua Sală mare a Teatrului de Nord

teatru1

teatru2

Clădirea renovată a Teatrului de Nord Satu Mare va găzdui săptămâna viitoare marți, 24 mai, de la ora 19.00, spectacolul „Svejk”, susținut de actorii Teatrului „Odeon” din capitală. În cadrul spectacolului va juca și Pavel Bartoș.

„Povestea bravului soldat Svejk are candoare şi cinism, mult umor şi ironie. Acest bărbat jovial, care între două halbe de bere face politică de lumpăn abia aşteaptă să aibă dreptate, să izbucnească războiul, mondial de altfel, şi să plece pe front. Cu inima uşoară şi zâmbetul pe buze, dar cu genunchii măcinaţi de reumatism. Svejk e idiotul simpatic în gura căruia adevărul răsună cu atât mai tranşant. E un personaj care ţi se lipeşte de suflet nu doar pentru că e uşor recognoscibil, ci pentru că are ceva din inocenţa şi melancolia bufonului shakespearian. E înţelept fără să îşi dea seama de asta. Spune ce îi trece prin cap fără teamă de consecinţe. Tichia lui este boneta militară, iar bastonul lui nu are clopoţei, ci baionetă. Într-o lume nebună, el pare cel mai sănătos. Merge cu bucurie înainte, fie că destinaţia sa este casa de nebuni sau linia întâi a frontului. Ar mai bea, doar, o bere înainte”. (Alina Epîngeac, www.yorick.ro, 23 februarie 2016).

Prețul biletelor este de 35 lei (în sală și loje parter) și 25 de lei (loje etaj).

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.